O istorie vesela a matematicii

Povestiri despre cele 4 operatiile elementare


( / ) Împărţire exactă

Într-o pădure trăia, printre alte vieţuitoare, o familie foarte veselă de veveriţe. Familia era compusă din cei doi părinţi şi cei 6 pui de veveriţă. Numele lor, după lunga socoteală a celor doi capi de familie, începeau toate cu litera V: Viti, Vimi, Vidi, Vivi, Vili şi cea mai mică: Vibi.
Fiind încă micuţi, cei 6 fraţi stăteau ziua toată în scorbura lor rotundă, aşezată în cel mai bătrân copac al pădurii, şi se jucau. Viti era cea care îi surprindea mereu pe fraţii ei cu câte un joc: de perspicacitate, de viteză, de logică. Dar cel mai mult le plăcea să rezolve calcule cu numere mici, pentru că fiecare dorea să fie primul în a afla răspunsul. La înmulţire, Vili se pricepea cel mai bine, în timp ce adunarea era preferata lui Vidi.
Nimeni nu-l întrecea, pentru că avea micul lui secret: când Viti le punea o întrebare: “cât este 5+3?”, în timp ce toţi se gândeau şi se tot gândeau, Vidi îşi ducea mâinile la
spate şi număra pe degete. Şi răspunsul venea imediat spre uimirea fraţilor săi.
Vibi era cea mai mică, ea rămânea mereu ultima, însă nimeni nu o certa. Dacă nu ştia vreun răspuns, ea zâmbea. Nimeni nu putea rezista acestui zâmbet, atât de dulce şi cald. Era acel fel de zâmbet care te face să te simţi bine şi să ai încredere.
Într-o zi, pe când veveriţele cele mari erau plecate după mâncare, după nuci, alune, şi alte bunătăţi din pădure, între cei 6 fraţi izbucni o ceartă cum nu a mai fost alta în scorbura bătrânului copac. Apropiindu-se de copac şi auzind hărmălaia, veveriţa părinte se urcă grăbită şi spuse cu voce ridicată:
- Ce aveţi de împărţit?
Veveriţele se uitară una la alta, iar Viti răspunse:
- Ne-au mai rămas 4 alune din acelea speciale pe care voi le-aţi cules de lângă marea peşteră a pădurii. Locul acela de care mi-ai spus şi
ai promis că mi-l arăţi mie prima când voi creşte mare!
- Înţeleg, şi voi sunteţi 6, spuse veveriţa uitând de supărare. Avem 6 împărţit la 4. După cum aţi constatat şi voi de v-aţi luat la ceartă, avem o împăţire care nu este exactă, deci ar trebui să avem un rest. Ia spune-mi, Viti, câte alune trebuiau să fie pentru ca voi să nu mai vă luaţi la ceartă?
- Dacă erau 6, era numai bine, fiecare avea câte una, şi restul era 0.
- Era bine şi dacă erau 18! se auzi glasul lui Vili. Atunci aveam fiecare câte 3 şi ne şi săturam. Pe când aşa…
Atunci se auzi un glas timid , abia şoptit:
- Dacă am tăia cele 4 alune în 6 părţi egale, am avea 24 de bucăţi. Înseamnă că am avea fiecare câte 4 părţi egale de alună şi ne-am împăca. Se uitară toţi la Vibi. Nu le venea să creadă, dar i-au dat dreptate. Vibi zâmbi fericită.
De atunci în scorbura cea rotundă nu au mai fost motive de ceartă. De fiecare dată când aveau ceva de împărţit, ei o chemau pe Vibi şi ea făcea repede socoteala.

Despre poezie cu Nichita la un pahar

Daca nu e din cuvinte,
Poezia e din lapte,
e din plumb si de vant dulce.
Daca nu e din cuvinte,
Poezia-i de flori arse,
de mangan si de crini verzi.
Daca nu-i de sir de vorbe,
e din sunete de aur,
si gatlej de aspru soim.
Daca nu e din cuvinte,
Poezia-i curgatoare
ca o apa dinspre munte
sau o ploaie mult prea alba.
Daca nu e din cuvinte
Poezia sta-ntre ele
si le tine pe deasupra.

Roata

Cel mai frica,
Cel mai frica
ne este noua astazi
ca nu care-cumva sa inventam roata.

Si atunci pasim mereu de doua ori,
incercand sa ne deplasam,
mai apasat, mai rostogolit, mai adanc,
decat cei din secolul trecut.

In era aceasta atat de matinala,
cand ceasul se rostogoleste la fel,
combinam cu viteza crescuta,
ca intr-o urna vesela
orice ne cade la mana.

Fiind foarte atenti
la o roata.

Spasm de jaratec

O vers etern, romantic nu ma fa!
Caci ceasul curge-n tabloul din muzeu,
Fals.
E stricata iarba a morilor de vant,

Prieteni, voi
Adevarul mi-l scoateti la lumina
trecerii unui an
in altul.

Doar de poeme e timp in incaperi,
sub stropul dragostei repede-aprinse,
Brusc,
jaratecul sta in sobe de lumina,
Ceasul acela alearga pe strazi.

Imprimerie

De mine, de tine, de noi,
nu stie nimeni, si-apoi,
de varsta, de chin, de amar,
ne-mpotmolim in deserturi de jar.

Pas

Nechezat abisal in noaptea diurna,
un copil nevoias urmareste pe cer,
o raza de stea.

Iluzie a trecutului orb,
invazie de tegument ornamentat,
categorii respinse de oameni.

Ultimatum aprins de surasuri,
clementa disparata din zori,
aspecte congruente ale vietii.

Constelatii inclinate de catedrale
inalta zorii.

Postare

Pe goana dinspre toamna,
un bolnav vant de seara,
cadentat impresioneaza
ploaia.

Ma doare un tipic bacovian,
de derbedee poetica,
un scancet de copil apus,
si-o grea cautare.

Prin tristeti de zile mari,
nu se mai declama poezii,
dementi poetii:
Infasoara luna in mov.

Pornirii de vise stralucesc,
in pala paloare toamnatica.

Ganduri de jurnal

Batran este cel care a pierdut prospetimea inceputurilor.

*

M-am gandit pentru Hamlet. Si pentru prieteni.

*

Odata sa ai. Apoi, sa te poti bucura de ceea ce ai. Si peste toate, sa ai cu cine sa impartasesti bucuria.

*

Sunt oameni care nu se pot aseza niciunde, pentru care verbul "a pleca, a merge, a poposi" este esenta firii lor. Sunt oamenii cei mai apti pentru a afirma cum ca viata aceasta este o calatorie, este o drumetie pe firul de matase a descoperirilor si a cautarii.

*

Poetul, este un fel de a fi scriitor. El nu cauta niciodata un subiect. Se afla doar intr-o anumita forma de asteptare.

*

In jurul Ileanei Cosanzeana vuieste mereu cate un zmeu.

*

Oamenii vorbesc de cele mai multe ori ca sa nu uite limba. Foarte putini pentru a si-o exersa.

*
Muzica e sangele unei clipe de gratie.

Aripa

Nelinişte diurnă în circumstanţe poetice,
Umblătură la încheieturile dimineţii.

Dragostea la răspântia orelor,
Mişcă acele ceasurilor,
În aval apele se strâng
Spre cascadele mărilor.

Fărâmiţez un cântec nocturn,
Şi-l aşez la rădăcina noii zile.

Vine o pasăre dând din aripi,
Şi duce glasul zilei
Mai departe.

Trecere

Aş derula timpul ca un ghem,
l-aş despleti
până la alt secol.

Undeva, oriunde...

Şi mi-aş croi din el,
O cămaşă indestructibilă
Ca o vreme frumoasă, aprinsă,
De-afară.

Mate in versuri

O cifră

Un zero
nu se poate împărţi
la altul,
e ceva intraductibil.

Zero,
acest cerc puţin bombat,
are în matematică
un destin aparte,
ca un erou
într-o mare batălie.

Nimeni
nu poate fi raportat la el
şi totusi
este punctul esenţial de sprijin
al axei numerice.

Mate in versuri

Funcţii

Avem două diagrame,
trasăm între ele linii,
să legăm între ele
elementele.

Le vedem apoi pe grafic
între 4 cadrane
şi axele de simetrie.

Depindem mereu de ceva
şi oricând o statistică
e gata să ne arate
punctul nostru central
de vulnerabilitate.