Povestiri despre cele 4 operatiile elementare
( / ) Împărţire exactă
Într-o pădure trăia, printre alte vieţuitoare, o familie foarte veselă de veveriţe. Familia era compusă din cei doi părinţi şi cei 6 pui de veveriţă. Numele lor, după lunga socoteală a celor doi capi de familie, începeau toate cu litera V: Viti, Vimi, Vidi, Vivi, Vili şi cea mai mică: Vibi.
Fiind încă micuţi, cei 6 fraţi stăteau ziua toată în scorbura lor rotundă, aşezată în cel mai bătrân copac al pădurii, şi se jucau. Viti era cea care îi surprindea mereu pe fraţii ei cu câte un joc: de perspicacitate, de viteză, de logică. Dar cel mai mult le plăcea să rezolve calcule cu numere mici, pentru că fiecare dorea să fie primul în a afla răspunsul. La înmulţire, Vili se pricepea cel mai bine, în timp ce adunarea era preferata lui Vidi.
Nimeni nu-l întrecea, pentru că avea micul lui secret: când Viti le punea o întrebare: “cât este 5+3?”, în timp ce toţi se gândeau şi se tot gândeau, Vidi îşi ducea mâinile la
spate şi număra pe degete. Şi răspunsul venea imediat spre uimirea fraţilor săi.
Vibi era cea mai mică, ea rămânea mereu ultima, însă nimeni nu o certa. Dacă nu ştia vreun răspuns, ea zâmbea. Nimeni nu putea rezista acestui zâmbet, atât de dulce şi cald. Era acel fel de zâmbet care te face să te simţi bine şi să ai încredere.
Într-o zi, pe când veveriţele cele mari erau plecate după mâncare, după nuci, alune, şi alte bunătăţi din pădure, între cei 6 fraţi izbucni o ceartă cum nu a mai fost alta în scorbura bătrânului copac. Apropiindu-se de copac şi auzind hărmălaia, veveriţa părinte se urcă grăbită şi spuse cu voce ridicată:
- Ce aveţi de împărţit?
Veveriţele se uitară una la alta, iar Viti răspunse:
- Ne-au mai rămas 4 alune din acelea speciale pe care voi le-aţi cules de lângă marea peşteră a pădurii. Locul acela de care mi-ai spus şi
ai promis că mi-l arăţi mie prima când voi creşte mare!
- Înţeleg, şi voi sunteţi 6, spuse veveriţa uitând de supărare. Avem 6 împărţit la 4. După cum aţi constatat şi voi de v-aţi luat la ceartă, avem o împăţire care nu este exactă, deci ar trebui să avem un rest. Ia spune-mi, Viti, câte alune trebuiau să fie pentru ca voi să nu mai vă luaţi la ceartă?
- Dacă erau 6, era numai bine, fiecare avea câte una, şi restul era 0.
- Era bine şi dacă erau 18! se auzi glasul lui Vili. Atunci aveam fiecare câte 3 şi ne şi săturam. Pe când aşa…
Atunci se auzi un glas timid , abia şoptit:
- Dacă am tăia cele 4 alune în 6 părţi egale, am avea 24 de bucăţi. Înseamnă că am avea fiecare câte 4 părţi egale de alună şi ne-am împăca. Se uitară toţi la Vibi. Nu le venea să creadă, dar i-au dat dreptate. Vibi zâmbi fericită.
De atunci în scorbura cea rotundă nu au mai fost motive de ceartă. De fiecare dată când aveau ceva de împărţit, ei o chemau pe Vibi şi ea făcea repede socoteala.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu