Alte fragmente din "insemnari, ...un fel de jurnal de psihologie"

*
Multă lume zice că şi-ar fi dorit să urmeze psihologia. Şi la un anumit nivel, mulţi au o anume experienţă de viaţă ce le permite o bună predicţie, fără a cunoaşte cu exactitate mecanismele deteminaţiilor comportamentale. Ei “se pricep la oameni”. La psihologie, cei care urmează pas cu pas procesul de învăţământ, află detaliat aspecte care scapă simţului comun, şi cunoştinţele sunt acumulate treptat şi sistematic. Dar dacă te numeşti Balzac sau Dostoieski poţi da mai rar la cursurile de psihologie, pentru că aşa se comportă orice geniu care poartă în sine propriul univers cu
căile sale necunoscute.

*
Unii dintre oameni se opresc dintr-o anumită ‘creştere’, pentru că li s-a defectat “sistemul” de învăţare.

*
Zodiile interesează pe multă lume pentru simplul motiv că ele prezintă într-o formă sistematică trăsături ale fiecăruia. Omul, fiinţă ce-şi află singură limitele, se fericeşte când ştie că aparţine fie şi unei anumite zodii care îi oferă o minimă cunoaştere de sine. Psihologia are şi ea conceptele ei care pot da omului o grilă, iar concepte ca ‘introvertit’ sau ‘coleric’ au făcut rapid istorie. Dar zodiile cu expresii comportamentale pe înţelegerea tuturor sunt repere minime de autocunoaştere, dar extrem de generale, pe care omul obişnuit, în lipsă de altceva, le dă gir, mai ales prin miraculosul care le înconjoară.
În faţa a mii de ani de istorie şi, zice-se, aflate în relaţie directă cu mersul planetelor, psihologia mai are ceva de lucru.

*
În unul din aforismele târzii, datat undeva după 1960, Blaga afirmă:
“În timpuri de moralism excesiv, Psihologia omului e redusă la câteva noţiuni.
În timpuri de moralism scăzut, Psihologia se dezvoltă excesiv. Probabil şi ca o scuză.”
*
“Plânsul lui Nietzsche“, o carte în care literatura se împleteşte cu psihoterapia. Eşti terapeut. Ce faci dacă ai în faţa ta şi îţi cere ajutorul un client pe numele său, Nietzsche? Un profesor de la facultate ne forma să devenim buni terapeuţi, spunându-ne că trebuie să ştim multe din varii domenii, pentru că nu se ştie niciodată cine apelează la noi pentru o terapie. Poate fi chiar Nietzsche. Cartea descrie acurat unele tehnici de psihoterapie mai ales cognitive, iar Bleurer se descurcă cu acest caz unic. Un fir al cărţii ne arată unul dintre ascunzişurile unei terapii reuşite: anume că nu se ştie cine pe cine însănătoşează până la urmă.
*
Ceea ce în psihologie este cunoscut sub numele de sublimare, a fost în viaţa lui Chopin o constantă permanentă. În istoria muzicii, el a rămas compozitorul ale cărui lucrări au avut ca temă iubirea. Şi totuşi, în viaţa de zi cu zi, iubirile acestui genial pianist au fost în majoritate platonice, el iubind mereu ‘fără speranţă’, şi regăsindu-se pe sine numai în faţa pianului. Nu putem, şi mai ales, nici nu vrem să ne închipuim ce s-ar fi întâmplat dacă una din iubirile lui Chopin ar fi fost fără rest…

*
O remarcă auzită din bancă într-o dimineaţă de primăvară târzie, când vara stătea să înceapă şi să ne desfete cu ocaziile ei de călătorii suna astfel: “ Oamenii care au schimbat ceva în lumea asta au avut fantasme, au avut câte un delir structurat”, m-a pus pe gânduri toată ziua. Să presupunem că dacă un psihiatru de prin 1500 ar întâlnit un om care îi spunea mereu, obsedant, că vrea să zboare, că oamenii pot să zboare, el nu i-ar fi dat mare atenţie acestui staniu om. Dacă însă acesta din urmă l-ar fi dus acasă şi i-ar fi arătat schiţele sale cu desene de aparate care pot să zboare şi calculele sale, doctorul ar fi fost primul din istorie care în anamneză ar fi scris: GENIU.
*
Întrebare: Cum vrea să fie iubită o studentă de la psihologie?
Răspuns: Semantic!

*
Am învăţat la facultatea de psihologie că nu există proşti! Doar impenetrabili cognitiv...