Fragmente din prefata scrisa de profesorul Adrian Opre la "insemnari, cognitii, stari. Un fel de jurnal de psihologie"

.....................................
"Cum mă percep pe mine însumi? Cum mă percep ceilalţi? Cum să interpretez percepţiile celorlaţi asupra mea? Acestea sunt doar o parte din întrebările ce ne ghidează pelerinajul către noi înşine. Însă răspunsurile pe care ni le oferim la toate aceste întrebări se preschimbă perpetuu odată cu îmbogăţirea noastră în cunoaştere. Acelaşi lucru se întâmplă, şi poate mult mai evident, cu cei ce ne-au fost sau ne mai sunt încă studenţi,adică cu cei cărora,în mare măsură, noi le regizăm transformarea.
...............................
Nu sesizăm sau mai degrabă refuzăm să acceptăm faptul că atitudinile, afirmaţiile şi
întreaga noastră purtare poate avea un impact major asupra personalităţii lor. Optând pentru studii universitare aceşti tineri au decis să îşi amâne maturizarea şi să se bucure astfel de farmecul unei adolescenţe prelungite, cu toate sinuozităţile ei. Ei sunt încă în căutarea reperelor, iar unii dintre noi sunt selectaţi ca modele. Acestea, fără să vrea, le vor influenţa felul de a fi şi de a se comporta şi, totodată, le vor modifica grila prin care vor lectura realitatea fizică şi socială, inclusiv pe dascălii lor. Sintaxa minţii noastre pătrunde astfel şi în mintea lor. Iată de ce îndrăznesc să afirm că undeva în interiorul studenţilor noştri e şi o părticică din noi. În ei se află sămânţa (cuvântul) pe care o sădim cu speranţa sau convingerea că ea va da rod însutit şi că de rodul ei se vor
bucura şi generaţiile viitoare. Iată şansa noastră de a dobândi veşnicia.

................................
Pentru dascălii tineri, proximitatea vârstei,similitudinile preocupărilor şi interpretărilor le sporeşte şansa de a rezona cu studenţii cărora li se adresează şi de a fi mai convingători. Iată de ce, în special dintre aceştia, şi cel mai frecvent, studenţii îşi aleg modelele. Cei aleşi vor trebui însă să conştientizeze şi responsabilitatea morală ce le revine prin statusul şi rolul dobândit. Personal, m-am simţit întotdeauna atras, ca de o forţă irezistibilă, de modelele generaţiei interbelice, adică de adevăratele personalităţi, promotori ai valorilor autentice. Modelele contemporane sunt tot mai rare şi din ce în ce mai istovite; lor parcă le lipseşte ceva, probabil tocmai acea dimensiune ce a conferit forţă şi carismă elitei intelectuale din prima jumătate a secolului trecut. România interbelică ne-a dăruit eroi şi martiri dar, mai cu seamă, ne-a dăruit caractere.
Studentul nostru de astăzi, aflat la vârsta împlinirii caracterului, aşa cum desprind şi din confesiunile autorului, îşi doreşte şi caută tocmai aceste modele. Optimismul mă îndeamnă să cred că încă e posibil ca aceşti
tineri să se bucure de adevăratele valori. "