De trecut eu las sa treaca,
unghia alba a lunii,
din soare mut, de stea amara,
pana la capat ma sfarm in moartea mea.
Si-apoi toate vin si pleaca iar,
in ingustime de minte,
un paravan ce sta sa cada,
in casa mea de niciodata.
Plesneala de vis in viata reala,
sub aerisite dueluri de voaluri,
crancen arpegiu ca o veste din razboi,
cinci ultimatumuri pe-un strigat de vara.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu