Alte fragmente din "insemnari, ...un fel de jurnal de psihologie"

*
Multă lume zice că şi-ar fi dorit să urmeze psihologia. Şi la un anumit nivel, mulţi au o anume experienţă de viaţă ce le permite o bună predicţie, fără a cunoaşte cu exactitate mecanismele deteminaţiilor comportamentale. Ei “se pricep la oameni”. La psihologie, cei care urmează pas cu pas procesul de învăţământ, află detaliat aspecte care scapă simţului comun, şi cunoştinţele sunt acumulate treptat şi sistematic. Dar dacă te numeşti Balzac sau Dostoieski poţi da mai rar la cursurile de psihologie, pentru că aşa se comportă orice geniu care poartă în sine propriul univers cu
căile sale necunoscute.

*
Unii dintre oameni se opresc dintr-o anumită ‘creştere’, pentru că li s-a defectat “sistemul” de învăţare.

*
Zodiile interesează pe multă lume pentru simplul motiv că ele prezintă într-o formă sistematică trăsături ale fiecăruia. Omul, fiinţă ce-şi află singură limitele, se fericeşte când ştie că aparţine fie şi unei anumite zodii care îi oferă o minimă cunoaştere de sine. Psihologia are şi ea conceptele ei care pot da omului o grilă, iar concepte ca ‘introvertit’ sau ‘coleric’ au făcut rapid istorie. Dar zodiile cu expresii comportamentale pe înţelegerea tuturor sunt repere minime de autocunoaştere, dar extrem de generale, pe care omul obişnuit, în lipsă de altceva, le dă gir, mai ales prin miraculosul care le înconjoară.
În faţa a mii de ani de istorie şi, zice-se, aflate în relaţie directă cu mersul planetelor, psihologia mai are ceva de lucru.

*
În unul din aforismele târzii, datat undeva după 1960, Blaga afirmă:
“În timpuri de moralism excesiv, Psihologia omului e redusă la câteva noţiuni.
În timpuri de moralism scăzut, Psihologia se dezvoltă excesiv. Probabil şi ca o scuză.”
*
“Plânsul lui Nietzsche“, o carte în care literatura se împleteşte cu psihoterapia. Eşti terapeut. Ce faci dacă ai în faţa ta şi îţi cere ajutorul un client pe numele său, Nietzsche? Un profesor de la facultate ne forma să devenim buni terapeuţi, spunându-ne că trebuie să ştim multe din varii domenii, pentru că nu se ştie niciodată cine apelează la noi pentru o terapie. Poate fi chiar Nietzsche. Cartea descrie acurat unele tehnici de psihoterapie mai ales cognitive, iar Bleurer se descurcă cu acest caz unic. Un fir al cărţii ne arată unul dintre ascunzişurile unei terapii reuşite: anume că nu se ştie cine pe cine însănătoşează până la urmă.
*
Ceea ce în psihologie este cunoscut sub numele de sublimare, a fost în viaţa lui Chopin o constantă permanentă. În istoria muzicii, el a rămas compozitorul ale cărui lucrări au avut ca temă iubirea. Şi totuşi, în viaţa de zi cu zi, iubirile acestui genial pianist au fost în majoritate platonice, el iubind mereu ‘fără speranţă’, şi regăsindu-se pe sine numai în faţa pianului. Nu putem, şi mai ales, nici nu vrem să ne închipuim ce s-ar fi întâmplat dacă una din iubirile lui Chopin ar fi fost fără rest…

*
O remarcă auzită din bancă într-o dimineaţă de primăvară târzie, când vara stătea să înceapă şi să ne desfete cu ocaziile ei de călătorii suna astfel: “ Oamenii care au schimbat ceva în lumea asta au avut fantasme, au avut câte un delir structurat”, m-a pus pe gânduri toată ziua. Să presupunem că dacă un psihiatru de prin 1500 ar întâlnit un om care îi spunea mereu, obsedant, că vrea să zboare, că oamenii pot să zboare, el nu i-ar fi dat mare atenţie acestui staniu om. Dacă însă acesta din urmă l-ar fi dus acasă şi i-ar fi arătat schiţele sale cu desene de aparate care pot să zboare şi calculele sale, doctorul ar fi fost primul din istorie care în anamneză ar fi scris: GENIU.
*
Întrebare: Cum vrea să fie iubită o studentă de la psihologie?
Răspuns: Semantic!

*
Am învăţat la facultatea de psihologie că nu există proşti! Doar impenetrabili cognitiv...

Fragmente din prefata scrisa de profesorul Adrian Opre la "insemnari, cognitii, stari. Un fel de jurnal de psihologie"

.....................................
"Cum mă percep pe mine însumi? Cum mă percep ceilalţi? Cum să interpretez percepţiile celorlaţi asupra mea? Acestea sunt doar o parte din întrebările ce ne ghidează pelerinajul către noi înşine. Însă răspunsurile pe care ni le oferim la toate aceste întrebări se preschimbă perpetuu odată cu îmbogăţirea noastră în cunoaştere. Acelaşi lucru se întâmplă, şi poate mult mai evident, cu cei ce ne-au fost sau ne mai sunt încă studenţi,adică cu cei cărora,în mare măsură, noi le regizăm transformarea.
...............................
Nu sesizăm sau mai degrabă refuzăm să acceptăm faptul că atitudinile, afirmaţiile şi
întreaga noastră purtare poate avea un impact major asupra personalităţii lor. Optând pentru studii universitare aceşti tineri au decis să îşi amâne maturizarea şi să se bucure astfel de farmecul unei adolescenţe prelungite, cu toate sinuozităţile ei. Ei sunt încă în căutarea reperelor, iar unii dintre noi sunt selectaţi ca modele. Acestea, fără să vrea, le vor influenţa felul de a fi şi de a se comporta şi, totodată, le vor modifica grila prin care vor lectura realitatea fizică şi socială, inclusiv pe dascălii lor. Sintaxa minţii noastre pătrunde astfel şi în mintea lor. Iată de ce îndrăznesc să afirm că undeva în interiorul studenţilor noştri e şi o părticică din noi. În ei se află sămânţa (cuvântul) pe care o sădim cu speranţa sau convingerea că ea va da rod însutit şi că de rodul ei se vor
bucura şi generaţiile viitoare. Iată şansa noastră de a dobândi veşnicia.

................................
Pentru dascălii tineri, proximitatea vârstei,similitudinile preocupărilor şi interpretărilor le sporeşte şansa de a rezona cu studenţii cărora li se adresează şi de a fi mai convingători. Iată de ce, în special dintre aceştia, şi cel mai frecvent, studenţii îşi aleg modelele. Cei aleşi vor trebui însă să conştientizeze şi responsabilitatea morală ce le revine prin statusul şi rolul dobândit. Personal, m-am simţit întotdeauna atras, ca de o forţă irezistibilă, de modelele generaţiei interbelice, adică de adevăratele personalităţi, promotori ai valorilor autentice. Modelele contemporane sunt tot mai rare şi din ce în ce mai istovite; lor parcă le lipseşte ceva, probabil tocmai acea dimensiune ce a conferit forţă şi carismă elitei intelectuale din prima jumătate a secolului trecut. România interbelică ne-a dăruit eroi şi martiri dar, mai cu seamă, ne-a dăruit caractere.
Studentul nostru de astăzi, aflat la vârsta împlinirii caracterului, aşa cum desprind şi din confesiunile autorului, îşi doreşte şi caută tocmai aceste modele. Optimismul mă îndeamnă să cred că încă e posibil ca aceşti
tineri să se bucure de adevăratele valori. "

Catren colorat

Iute şi-ncet trec de ora vieţii,
căzând peste mine furtuni şi păreri,
în vremuri de fericire colectivă şi pretenţii,
eu vin întors din ziua de ieri.

Catrenul de alături

Aş vrea prietenii de piatră să-mi fie,
să ne destindă viaţa-n zori,
iar clipa asta dintr-o mie,
s-o facem planetă sub nori.

Povestea unui om leneş ( dupa...Ion Creanga )

Se auzi prin sat odată,
de un om ce sta el ziua toată,
nu muncea nici nu bea,
nici nevastă nu avea.

Oamenii când auziră,
adunati în bătătură,
Ei toţi s-au sfătuit
să scape de nesăbuit,
şi-apoi n-o fi zarvă mare
să-l ducă la spânzurătoare.

Omul nostru auzi,
nici că se împotrivi:
“-Apoi, or ştii ei ce fac,
eu, unul, le fac pe plac!”

Si...i-au găsit un car cu boi,
şi porniră prin noroi,
Satul tot, cu mic cu mare,
a scăpat de arătare!

Cum mergeau încet, agale
cine le ieşi în cale?
O boieroaică prea miloasă,
rumenă şi sănătoasă,
care-având pâine uscată
ce tot stătea nemâncată,
se gândi să-i facă un bine:
“-În hambar l-oi ţine!”

“-Da’ posmagii tăi îs moi?
că n-am dinţii dinapoi.”

Dar, vai, se-ncruntă muierea:

“-Tu îi fi vreun neam de soi?
Nu ştii d-apoi să-i înmoi?”

Omul se-aşeză la loc:

“Ăsta nu e un noroc,
nu e nici o sărbătoare.

Mai bine trage la spânzurătoare!”

Aritmetică

Până să-mbătrânesc
Trebuie trecute faptele zilelor
De pe aici.

Ultima vârstă
Este tot un număr
Pudrat bine cu încărunţire.

Iar după acesta
Voi începe din nou să socotesc,
Folosind matematica elementară.

Plugul

Pe o planetă ce aleargă-n goană de maşini,
Un om avea un plug de lemn.

Pornit din capătul de sud,
A început cu plugul său,
Să are.

Colţii de lemn, bine ascuţiţi,
Intrau adânc în inima asfaltului,
Iar ploaia cădea în valuri după el.

Pământul scăpat de tirania betonului armat,
Şi-a recăpătat greutatea normală,
Rotindu-se complet şi singur,
Pe elipsa anului următor.

Amor

Bezmetică ceaţă de aur întins,
Un nerv tresare şi urlă aprins,
Pentru-ntâmpările zilei apoase
Un os stricat mă cheamă-nmormânt printe oase.

Pledez virtutea-n pulberea drumului,
Amendez cu frunza căzută vara suspinului,
Inimă de melc, cugetări de crini,
Deşertul din ape e plini cu arini.

Pastelul e-nchis în tabloul de-afară,
Un soare, şi-un cântec mă-neacă de vară,
Mă las cuprins de pisme şi dor,
Şi cel ce mă-neacă e zeul Amor!

Drama ariciului

Am pe spate trei arici,
au bot lung şi ascuţit,
însă unui travestit.

Se îmbracă-n blană fină,
şi pe când e lună plină,
se tot duce cu-n bursuc,
să petrecă într-un nuc.

Ursul doctor în pădure,
spune că-i vine de la mure,
că l-a văzut mâncând odată,
pe când era ursoaica fată.

- Ariciule, tu te-ai ţicnit,
de tot umbli travestit?

- Nu, dar eu acolo sus în nuc,
joc cu fratele bursuc,
câte-o dramă muzicală;
- Ce tot vreţi? Mare scofală?

Catren nins

Fericirea asta doare,
os de rupt din stele ninse,
ritm de floare scursă-n soare,
izbituri în dor cuprinse.

Cuvinte spre jurnal

*
Realitatea e rece. Artistul este cel care o incalzeste.
*

Apa vie din basme sunt prietenii. Fata din poveste merge la izvor şi adună forţe vii iar prinţul trece cu bine încercarea.

*
Când Făt Frumos este la necaz Ileana Cosânzeana ştie ce să facă: merge şi aduce apă vie. Era micul ei secret.

*
Dragostea este soarele ce luminează inima.

*
Un artist este acel om care îşi face anamneza vieţii sale şi o oferă lumii. Este cel care depune mărturie despre fiecare clipă, având un contract secret cu timpul. Vrea să spună, tinde să exprime ceea ce numai el vede ori aude. E pe un topogan înalt. Trebuie să prindă curaj să îşi dea drumul.

Ce bine e sa fi satul in Romania,
Fara monezi, fericit de soare,
Iti vine ca sa spui ca-i bine,
sa fi roman.

Cand primavara-ti intra-n oase,
Si esti satul de inghetata,
Atat de bucuros de viata-n sine,
Ca parca-i bine: 'Dar sarea in bucate?!'

Dar cred ca s-a-ntamplat ceva.
E-un vant strain prin locurile astea,
Si-mi vine ca sa spun ca nu-s de-ici,
Ca de azi-noapte
Se scurge aici un firicel de Europa.

Blitzdate- afla in 5 minute daca iti place sau nu...