Powered By Blogger

vineri

Cantecul de stea

Iubesc arcuşul din vioara arsă,
De patimă din inimă culeasă,
Şi-un om bătrân de căi lactee,
Poet ce-ar vrea mereu să vreie.

Leagăn de viţe, copaci înfloriţi,
Şi-o grămadă de prunci în viaţă porniţi,
Gălăgie de stele, alergare de stea,
Ea culcată-n palma mea.

Ce-aş fi dat, ce-aş fi vrut,
Să nu tot doară ce-a durut,
Şi tot mai greu şi tot urcuşul
Din vioara arsă a rămas arcuşul.

Oda 'bipului' ( Balade de azi pe maine )

Îţi mulţumesc ţie “ bip”
Că n-ai formă şi nici chip,
Şi când sunt mai necăjit,
Tu suni nestingherit,
Iar la a mea iubită,
Semn îi dai că e dorită.
O! Tu bip mereu te-aştept,
Ştiu că nu-s prea înţelept,
Tu-mi aduci un mic ecou,
Că la mândră mi-s erou,
Celularul este vechi,
Da-mi stă bine la urechi,
Când pe draga-o “ bipuiesc”
Ca să-i spun cât o iubesc!

Criterii de divizibilitate ( Matematica in versuri )

Nu se poate ştii
din ochi
cât e câtul şi cât e restul
unei împarţiri.

Pentru că uneori
restul este esenţial,
s-au inventat criterii
cu fiecare cifră.

La fel ca un fapt de viaţă
nu putem afla decât restul,
ce a rămas
după ce un timp oarecare
a trecut.

Thales ( Matematica in versuri )

Se întâlneşte uneori
algebra cu geometria,
şi două vieţi între ele.

Duci o paralelă
la latura unui triunghi
şi obţii un şir de rapoarte.

Apoi încă una,
şi alta,
în spaţiul strâmt
al celor 3 drepte.

Când trasăm
la fel,
o linie între doua vieti paralele
ne raportăm
cu o mai mare exactitate la lume
şi ne vedem egali.

Oh!....Cine mai citeste azi o carte?!.....

Intrebare: Este adevarat, ca generatia de acum, nu mai citeste?

Raspuns: Nu! Generatia de azi citeste numai ce vrea ea!