Iubesc arcuşul din vioara arsă,
De patimă din inimă culeasă,
Şi-un om bătrân de căi lactee,
Poet ce-ar vrea mereu să vreie.
Leagăn de viţe, copaci înfloriţi,
Şi-o grămadă de prunci în viaţă porniţi,
Gălăgie de stele, alergare de stea,
Ea culcată-n palma mea.
Ce-aş fi dat, ce-aş fi vrut,
Să nu tot doară ce-a durut,
Şi tot mai greu şi tot urcuşul
Din vioara arsă a rămas arcuşul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu