Un prieten m-a indemnat sa-mi scriu singuratatea.
Singuratea unui artist este aceea a lipsei sensului creatiei sale. Desert parasit de elanul furtunii, de a trece dincolo, sub nisipuri. Nu poti scrie nimic fara avant, iar arta fara entuziasm este la fel ca un parc fara banci, indragostiti tinandu-se de mana, uitandu-se nedumeriti unul la altul, neavand unde sa stea, unde ramane, incepand sa alerge.
Insingurarea este atunci cand nu poti sa fii cu adevarat singur, desi arta ta o cere.
Artistul face parte din acei oameni care stiu sa dea sens singuratatii, pentru ca doar ceva intens si plin de semnificatie, te poate face sa ratezi o seara cu bunii de prieteni, o imbratisare a unei domnisoare dulce, ori o noapte de munte cufundat pe iarba.
Descrierea unei plimbari face jumatate din plimbare. Visarea unui vis face jumatate din transpunerea lui in realitate. Jumatate de clipa netraita ramane pe veci acolo, in dorinta care s-a faramitat.
Singuratea este atunci cand vrei sa fugi dar ar fi bine sa stai, cand vrei sa canti dar nu-ti gasesti microfonul, cand toate se flutura in jurul tau, cand linistea este zgomot, si zgomotul sunet. Singuratea este tabloul nevazut de nimeni.
Un prieten m-a indemnat sa-mi scriu singuratatea.
La urma urmei, am un prieten, nu?
Please, nu-i ascundeti pensulele pictorului, ca va picta cu degetele, si nu ies picturile frumoase. Please, sarutati cantareata care va incanta de pe scena barului, pina miine dimineata. Pentru ca vocea ei sa fie mai stralucitoare in seara urmatoare.
Singuratatea este ploaia ce cade in desert si face doar mai alunecos nisipul.
