*
Visul dragostei implinite este de gen feminin.
*
duminică
marți
Matematica (din 'jurnalul de pe aci' )
Daca cinematografia este a 7-a arta, matematica este a 8-a arta.
Matematica este arta pe care a imprumutat-o si valorificat-o stiinta.
Matematica este arta pe care a imprumutat-o si valorificat-o stiinta.
duminică
Vorbe ( din 'jurnalul de pe aci' )
Nimeni nu se sinucide din iubire. Doar din propria neputere. Iubirea nu are nici o vina, niciodata. Este o forta care nu a fost folosita la adevarata ei valoare.
Sa nu ignore nimeni puterea de primavara, de mai, a unei flori de cires.
Nu mori din iubire, si nici pentru ca ea nu mai este. Ce altadata te facea sa traiesti, acum oare te face sa mori?
Nu e iubire aceea care te face sa te omori! Este ura intoarsa catre tine insuti!
Este atasamentul vital, bazal, pe care un om si-l atarna de un anumit fel de iubire, (cea matura intre parteneri) si aceea nu va putea sa acopere nevoia aceea care tine de alt fel de a fi a iubirii.
Te iubesc deci te vreau liber! Te iubesc deci te vreau libera!
Simtirea vietii ca o sugrumare este un semn! Viata se exprima, poate , in libertatea suprema a cuvintelor: " Te iubesc! "
Sa nu ignore nimeni puterea de primavara, de mai, a unei flori de cires.
Nu mori din iubire, si nici pentru ca ea nu mai este. Ce altadata te facea sa traiesti, acum oare te face sa mori?
Nu e iubire aceea care te face sa te omori! Este ura intoarsa catre tine insuti!
Este atasamentul vital, bazal, pe care un om si-l atarna de un anumit fel de iubire, (cea matura intre parteneri) si aceea nu va putea sa acopere nevoia aceea care tine de alt fel de a fi a iubirii.
Te iubesc deci te vreau liber! Te iubesc deci te vreau libera!
Simtirea vietii ca o sugrumare este un semn! Viata se exprima, poate , in libertatea suprema a cuvintelor: " Te iubesc! "
luni
Posaca
Mă bate femeia de stradă, posaca,
Cu visul ucis sub roţile de tren,
Mă-ntrece la alergătură,
Un picur de ploaie din apa prea grea.
Valsul, cumplitul dans al bunei dispoziţii,
Şi crima ucisă de fugarul pistol.
În viaţa-n care ritmul se rupe mereu
Fac salturi de cretă, încet ca un melc.
Atâta disperare monocromă,
E strada un hohot de râs de femeie,
Plânge femeia posacă şi urlă,
Mi-e strigătul ei un vis părăsit.
Iar omul din omul de zăpadă
Zâmbeşte cu dinţi de cărbune,
Şi nasul e-un morcov
Ce iepuri fugari stau liniştiţi să-l înghită.
Cu visul ucis sub roţile de tren,
Mă-ntrece la alergătură,
Un picur de ploaie din apa prea grea.
Valsul, cumplitul dans al bunei dispoziţii,
Şi crima ucisă de fugarul pistol.
În viaţa-n care ritmul se rupe mereu
Fac salturi de cretă, încet ca un melc.
Atâta disperare monocromă,
E strada un hohot de râs de femeie,
Plânge femeia posacă şi urlă,
Mi-e strigătul ei un vis părăsit.
Iar omul din omul de zăpadă
Zâmbeşte cu dinţi de cărbune,
Şi nasul e-un morcov
Ce iepuri fugari stau liniştiţi să-l înghită.
vineri
O preafrumoasa fata ( din " jurnalul de pe-aci" )
M-am gândit la acel “ o prea frumoasă fată” din Luceafărul lui Eminescu.
Am văzut odată un manuscris al poeziei Luceafărul şi erau câteva variante tăiate. Au rămas acestea: “ Din rude mari împărăteşti/o prea frumoasă fată.
Cătălina avea o problemă? Era prea frumoasă?
Eu zic că da. Dacă aş citi printre rânduri aş putea spune: Cătălina era mult prea frumoasă, exagerat de frumoasă.
De ce Cătălina, eşti atât de frumoasă?!!! Sau pentru ce? Ori pentru cine?
Atât de frumoasă încât până şi un luceafăr orbeşte lângă ea.
Răceala luceafărului vine de la această stare de orbire, de inducere în eroare. Luceafărul a fost păcălit de o fată care era “ prea frumoasă”?
Nu!
A fost păcălit de o Cătălină care era numai preafrumoasă şi atât. Era doar frumoasă.
O inspiraţie albastră.
Întreaga ei creştere şi dezvoltare s-a bazat pe cultivarea acestei însuşiri în dauna altora. Însuşire care a făcut-o ca la vremea găsirii perechii, ea să nu poată să fie cu un luceafăr, ci doar cu unul din preajma ei, de pe acolo: Cătălin.
Şi până la urmă pe Cătălina acestă preafrumuseţe o face să vrea o relaţie cu luceafărul, să viseze la asta…
Şi cade şi urcă cerurile şi genunile cu el şi pentru el.Şi timpul scoate din lucruri adevărul!
Dar mai ales să-l mai pună şi pe drumuri interstelare.
Se alege cu distanţarea, şi răceala poetului ca formă proprie de apărare, ştiindu-se fericit, ştiind-o pe Cătălina fericită.
Glonţul vieţii i-a trecut binişor pe la ureche.
Am văzut odată un manuscris al poeziei Luceafărul şi erau câteva variante tăiate. Au rămas acestea: “ Din rude mari împărăteşti/o prea frumoasă fată.
Cătălina avea o problemă? Era prea frumoasă?
Eu zic că da. Dacă aş citi printre rânduri aş putea spune: Cătălina era mult prea frumoasă, exagerat de frumoasă.
De ce Cătălina, eşti atât de frumoasă?!!! Sau pentru ce? Ori pentru cine?
Atât de frumoasă încât până şi un luceafăr orbeşte lângă ea.
Răceala luceafărului vine de la această stare de orbire, de inducere în eroare. Luceafărul a fost păcălit de o fată care era “ prea frumoasă”?
Nu!
A fost păcălit de o Cătălină care era numai preafrumoasă şi atât. Era doar frumoasă.
O inspiraţie albastră.
Întreaga ei creştere şi dezvoltare s-a bazat pe cultivarea acestei însuşiri în dauna altora. Însuşire care a făcut-o ca la vremea găsirii perechii, ea să nu poată să fie cu un luceafăr, ci doar cu unul din preajma ei, de pe acolo: Cătălin.
Şi până la urmă pe Cătălina acestă preafrumuseţe o face să vrea o relaţie cu luceafărul, să viseze la asta…
Şi cade şi urcă cerurile şi genunile cu el şi pentru el.Şi timpul scoate din lucruri adevărul!
Dar mai ales să-l mai pună şi pe drumuri interstelare.
Se alege cu distanţarea, şi răceala poetului ca formă proprie de apărare, ştiindu-se fericit, ştiind-o pe Cătălina fericită.
Glonţul vieţii i-a trecut binişor pe la ureche.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)