O preafrumoasa fata ( din " jurnalul de pe-aci" )

M-am gândit la acel “ o prea frumoasă fată” din Luceafărul lui Eminescu.
Am văzut odată un manuscris al poeziei Luceafărul şi erau câteva variante tăiate. Au rămas acestea: “ Din rude mari împărăteşti/o prea frumoasă fată.

Cătălina avea o problemă? Era prea frumoasă?

Eu zic că da. Dacă aş citi printre rânduri aş putea spune: Cătălina era mult prea frumoasă, exagerat de frumoasă.
De ce Cătălina, eşti atât de frumoasă?!!! Sau pentru ce? Ori pentru cine?

Atât de frumoasă încât până şi un luceafăr orbeşte lângă ea.
Răceala luceafărului vine de la această stare de orbire, de inducere în eroare. Luceafărul a fost păcălit de o fată care era “ prea frumoasă”?

Nu!

A fost păcălit de o Cătălină care era numai preafrumoasă şi atât. Era doar frumoasă.
O inspiraţie albastră.

Întreaga ei creştere şi dezvoltare s-a bazat pe cultivarea acestei însuşiri în dauna altora. Însuşire care a făcut-o ca la vremea găsirii perechii, ea să nu poată să fie cu un luceafăr, ci doar cu unul din preajma ei, de pe acolo: Cătălin.

Şi până la urmă pe Cătălina acestă preafrumuseţe o face să vrea o relaţie cu luceafărul, să viseze la asta…
Şi cade şi urcă cerurile şi genunile cu el şi pentru el.Şi timpul scoate din lucruri adevărul!
Dar mai ales să-l mai pună şi pe drumuri interstelare.

Se alege cu distanţarea, şi răceala poetului ca formă proprie de apărare, ştiindu-se fericit, ştiind-o pe Cătălina fericită.
Glonţul vieţii i-a trecut binişor pe la ureche.