Varsta de aur

Cândva am fost copilărie,
Acum viaţa mea se ştie,
O calculez şi o măsor,
Şi o presar cu câte-un dor.

Pe vremuri totul era nou,
Lumea... îmi era ecou,
ghiceam câte-o ghicitoare
urmărind raza de soare.

Nu ştiam vorbi, nici scrie,
Nici ce-nseamnă veşnicie,
Dar acum s-a petrecut:
Vai ce mare am crescut!

Vis cizelat

Mi-e cerul plumb sfârşit de zi
Şi tac.
Prin cap, un gând de trandafir.
Aş vrea-ndoindu-mă de tine
Să plec.
E o crevasă-n valea cea cu dor,
Şi-un pinguin pe iarbă zace.

Se scurg săruturi în viteze amare
Şi tac.
Trei lucruri, două mă petrec
Să trec.
O ultimă moarte ni se pregăteşte,
Şi-ncă una.

Gândul meu stă-n singurătate.

din ' jurnalul de pe aci'

*
Mi-e dragă moartea, evaziunea finală. Pe care nu o poţi de fapt stăpâni. Sau cu alte cuvinte, mi-e atât de dragă viaţa încât atunci când eu nu trăiesc mai nimic îmi vine să spun că unde nu e viaţă la o anumită combustie este moarte!!

*
Acum , azi poţi să faci ce doreşti la orice vârstă, într-o societate a învăţării continuue. Rămâne doar să ţii mereu învăţarea activă, ca un dispozitiv cu care poţi ajunge acolo unde vrei.

*
Unui bărbat îi este dată puterea. Unei femei îi este dată puterea de a-i submina puterea unui bărbat!