Un prieten m-a indemnat sa-mi scriu singuratatea.
Singuratea unui artist este aceea a lipsei sensului creatiei sale. Desert parasit de elanul furtunii, de a trece dincolo, sub nisipuri. Nu poti scrie nimic fara avant, iar arta fara entuziasm este la fel ca un parc fara banci, indragostiti tinandu-se de mana, uitandu-se nedumeriti unul la altul, neavand unde sa stea, unde ramane, incepand sa alerge.
Insingurarea este atunci cand nu poti sa fii cu adevarat singur, desi arta ta o cere.
Artistul face parte din acei oameni care stiu sa dea sens singuratatii, pentru ca doar ceva intens si plin de semnificatie, te poate face sa ratezi o seara cu bunii de prieteni, o imbratisare a unei domnisoare dulce, ori o noapte de munte cufundat pe iarba.
Descrierea unei plimbari face jumatate din plimbare. Visarea unui vis face jumatate din transpunerea lui in realitate. Jumatate de clipa netraita ramane pe veci acolo, in dorinta care s-a faramitat.
Singuratea este atunci cand vrei sa fugi dar ar fi bine sa stai, cand vrei sa canti dar nu-ti gasesti microfonul, cand toate se flutura in jurul tau, cand linistea este zgomot, si zgomotul sunet. Singuratea este tabloul nevazut de nimeni.
Un prieten m-a indemnat sa-mi scriu singuratatea.
La urma urmei, am un prieten, nu?
Please, nu-i ascundeti pensulele pictorului, ca va picta cu degetele, si nu ies picturile frumoase. Please, sarutati cantareata care va incanta de pe scena barului, pina miine dimineata. Pentru ca vocea ei sa fie mai stralucitoare in seara urmatoare.
Singuratatea este ploaia ce cade in desert si face doar mai alunecos nisipul.
sâmbătă
marți
luni
Traim
Traim vremuri.
Vremurile sunt grele pentru cei care nu au reusit sa-si castige respectul pina acum, si acum, in aceste timpuri, varsta nu mai inseamna mai nimic. Ea nu confera nimic, respectul, admiratia, ascultarea, salutul, se obtine indiferent de anii din buletin.
Nu poti respecta doar asa, " in dorul lelii", pentru ca nu exista legitimatie pe care scrie: " vezi bine ca trebuie sa tii cont de ce zic eu". Iar cine nu a invatat asta pina acum, desi poate se afla la o anumita varsta, inseamna ca nu are de ce sa fie respectat. ( o fi invatat multe dar nu ce este esential ....)
sorry, dar azi cam totul se castiga zi de zi muncind. Sau luptand. Sau tremurand. Sau transpirand. Sau zambind.
respectul si admiratia, insa au o proprietate: le poti castiga in orice moment sau intamplare a vietii si poti apoi sa le mentii ca pe niste giuvaere de mare pret. Dar nu inchise in sipete siderate, ci lasandu-le afara in soare, si slefuindu-le zilnic.
Dar fi sigur ca acum, azi, maine, nimeni nu este dator sa iti admire giuvaerele. Bucura-te si fi incantat daca asta se va intampla.
traim. Nimic, se pare azi, nu este gratuit. Si bine ca este asa. Pentru ca atunci eu pot sa ma uit in ochii cunonului/ cucoanei si sa spun:
Traim.De fapt nu am nimic de spus cucoanei/cuconului.
Poate odata o sa imi scot basca si respectos o sa-i salut.
Vremurile sunt grele pentru cei care nu au reusit sa-si castige respectul pina acum, si acum, in aceste timpuri, varsta nu mai inseamna mai nimic. Ea nu confera nimic, respectul, admiratia, ascultarea, salutul, se obtine indiferent de anii din buletin.
Nu poti respecta doar asa, " in dorul lelii", pentru ca nu exista legitimatie pe care scrie: " vezi bine ca trebuie sa tii cont de ce zic eu". Iar cine nu a invatat asta pina acum, desi poate se afla la o anumita varsta, inseamna ca nu are de ce sa fie respectat. ( o fi invatat multe dar nu ce este esential ....)
sorry, dar azi cam totul se castiga zi de zi muncind. Sau luptand. Sau tremurand. Sau transpirand. Sau zambind.
respectul si admiratia, insa au o proprietate: le poti castiga in orice moment sau intamplare a vietii si poti apoi sa le mentii ca pe niste giuvaere de mare pret. Dar nu inchise in sipete siderate, ci lasandu-le afara in soare, si slefuindu-le zilnic.
Dar fi sigur ca acum, azi, maine, nimeni nu este dator sa iti admire giuvaerele. Bucura-te si fi incantat daca asta se va intampla.
traim. Nimic, se pare azi, nu este gratuit. Si bine ca este asa. Pentru ca atunci eu pot sa ma uit in ochii cunonului/ cucoanei si sa spun:
Traim.De fapt nu am nimic de spus cucoanei/cuconului.
Poate odata o sa imi scot basca si respectos o sa-i salut.
vineri
Cantecul de stea
Iubesc arcuşul din vioara arsă,
De patimă din inimă culeasă,
Şi-un om bătrân de căi lactee,
Poet ce-ar vrea mereu să vreie.
Leagăn de viţe, copaci înfloriţi,
Şi-o grămadă de prunci în viaţă porniţi,
Gălăgie de stele, alergare de stea,
Ea culcată-n palma mea.
Ce-aş fi dat, ce-aş fi vrut,
Să nu tot doară ce-a durut,
Şi tot mai greu şi tot urcuşul
Din vioara arsă a rămas arcuşul.
De patimă din inimă culeasă,
Şi-un om bătrân de căi lactee,
Poet ce-ar vrea mereu să vreie.
Leagăn de viţe, copaci înfloriţi,
Şi-o grămadă de prunci în viaţă porniţi,
Gălăgie de stele, alergare de stea,
Ea culcată-n palma mea.
Ce-aş fi dat, ce-aş fi vrut,
Să nu tot doară ce-a durut,
Şi tot mai greu şi tot urcuşul
Din vioara arsă a rămas arcuşul.
Oda 'bipului' ( Balade de azi pe maine )
Îţi mulţumesc ţie “ bip”
Că n-ai formă şi nici chip,
Şi când sunt mai necăjit,
Tu suni nestingherit,
Iar la a mea iubită,
Semn îi dai că e dorită.
O! Tu bip mereu te-aştept,
Ştiu că nu-s prea înţelept,
Tu-mi aduci un mic ecou,
Că la mândră mi-s erou,
Celularul este vechi,
Da-mi stă bine la urechi,
Când pe draga-o “ bipuiesc”
Ca să-i spun cât o iubesc!
Că n-ai formă şi nici chip,
Şi când sunt mai necăjit,
Tu suni nestingherit,
Iar la a mea iubită,
Semn îi dai că e dorită.
O! Tu bip mereu te-aştept,
Ştiu că nu-s prea înţelept,
Tu-mi aduci un mic ecou,
Că la mândră mi-s erou,
Celularul este vechi,
Da-mi stă bine la urechi,
Când pe draga-o “ bipuiesc”
Ca să-i spun cât o iubesc!
Criterii de divizibilitate ( Matematica in versuri )
Nu se poate ştii
din ochi
cât e câtul şi cât e restul
unei împarţiri.
Pentru că uneori
restul este esenţial,
s-au inventat criterii
cu fiecare cifră.
La fel ca un fapt de viaţă
nu putem afla decât restul,
ce a rămas
după ce un timp oarecare
a trecut.
din ochi
cât e câtul şi cât e restul
unei împarţiri.
Pentru că uneori
restul este esenţial,
s-au inventat criterii
cu fiecare cifră.
La fel ca un fapt de viaţă
nu putem afla decât restul,
ce a rămas
după ce un timp oarecare
a trecut.
Thales ( Matematica in versuri )
Se întâlneşte uneori
algebra cu geometria,
şi două vieţi între ele.
Duci o paralelă
la latura unui triunghi
şi obţii un şir de rapoarte.
Apoi încă una,
şi alta,
în spaţiul strâmt
al celor 3 drepte.
Când trasăm
la fel,
o linie între doua vieti paralele
ne raportăm
cu o mai mare exactitate la lume
şi ne vedem egali.
algebra cu geometria,
şi două vieţi între ele.
Duci o paralelă
la latura unui triunghi
şi obţii un şir de rapoarte.
Apoi încă una,
şi alta,
în spaţiul strâmt
al celor 3 drepte.
Când trasăm
la fel,
o linie între doua vieti paralele
ne raportăm
cu o mai mare exactitate la lume
şi ne vedem egali.
Oh!....Cine mai citeste azi o carte?!.....
Intrebare: Este adevarat, ca generatia de acum, nu mai citeste?
Raspuns: Nu! Generatia de azi citeste numai ce vrea ea!
Raspuns: Nu! Generatia de azi citeste numai ce vrea ea!
marți
Vechituri
Imi era dor de sectiunea aceasta din blog. Si dorul m-a ajuns din urma.
Asa ca:
" Taranul roman isi face iarna car si vara sanie"
Pai, n-ar bea si el linistit o bere, o tuica,la crasma seara cu prietenii? Cu vecinii?
Si cum sa bei si sa razi linistit, daca stii ca vine iarna si n-ai sanie?
Pai, taranul e barbat destept! Cu ce merge iarna la o hora? La o vecina de peste deal?
La oras?
O ia taranul cu intelepciune inainte timpului? Este el un manager, un organizator atat de bun?
Poate!
But, el este iesit din timp, el nu are legatura cu ceasul si cu cele 24 de ore.
Euristica lui este una desavarsita, si functioneaza de milenii.
Iar ca orice euristica se bazeaza pe niste legi interne numai de ea stiute.
Si de colegii de beute, si ei in plina vara cu saniile frumos lustruite!
Taranu-i taran! Dar cine chefuieste mai aprig ca el?.......
Asa ca:
" Taranul roman isi face iarna car si vara sanie"
Pai, n-ar bea si el linistit o bere, o tuica,la crasma seara cu prietenii? Cu vecinii?
Si cum sa bei si sa razi linistit, daca stii ca vine iarna si n-ai sanie?
Pai, taranul e barbat destept! Cu ce merge iarna la o hora? La o vecina de peste deal?
La oras?
O ia taranul cu intelepciune inainte timpului? Este el un manager, un organizator atat de bun?
Poate!
But, el este iesit din timp, el nu are legatura cu ceasul si cu cele 24 de ore.
Euristica lui este una desavarsita, si functioneaza de milenii.
Iar ca orice euristica se bazeaza pe niste legi interne numai de ea stiute.
Si de colegii de beute, si ei in plina vara cu saniile frumos lustruite!
Taranu-i taran! Dar cine chefuieste mai aprig ca el?.......
miercuri
Spatele soarelui
De ce nu arunci cuvinte-n soare,
Să-mprospătezi urma de stea?
Se întoarce ora trecută ca un bumerang,
Pistolul de-asfalt face bang-bang,
Ţi-aş scrie covor de frunze verzi,
În el cu trandafirii să te pierzi.
Dar te sărut apăsat pe umărul stâng,
Poezia din podeaua de beton mi-o strâng,
O fac balon cuminte de săpun,
Şi-n spatele soarelui o pun...
Duceti-va
Zboară, fulg,
De ţi-e dat să zbori!
Gând proaspăt-stea încinsă,
Cuminţenie de ninsoare mov.
Aleargă, vântule,
De ţi-e dat să alergi!
Inaripează-te, calule,
De ţi-e dat să fi cal!
Sentiment apos-gri cotidian,
Apă revărsată dintr-un pahar.
Du-mă, visule,
De ţi-e dat să rămâi vis!
sâmbătă
Proverbe in rime pentru copii
*
Cine e lângă munte, uită lucrurile mărunte.
*
Omului sărac grijile-i vin de hac.
*
Lumea e o pretenţioasă, de tot ce e frumos ea e curioasă.
*
Liber de gândeşti, roadele minţii le primeşti.
*
Un copac înflorit e mereu bine primit.
*
Dacă ai linişte-n casă toţi copiii vin la masă.
*
Greu îţi trece de urât când eşti mereu posomorât.
*
Deşi e mirositoare, nu privi prea atent la
o floare.
*
Cine are muncă multă, de nimeni nu mai ascultă.
Cine e lângă munte, uită lucrurile mărunte.
*
Omului sărac grijile-i vin de hac.
*
Lumea e o pretenţioasă, de tot ce e frumos ea e curioasă.
*
Liber de gândeşti, roadele minţii le primeşti.
*
Un copac înflorit e mereu bine primit.
*
Dacă ai linişte-n casă toţi copiii vin la masă.
*
Greu îţi trece de urât când eşti mereu posomorât.
*
Deşi e mirositoare, nu privi prea atent la
o floare.
*
Cine are muncă multă, de nimeni nu mai ascultă.
joi
Scaderea stelelor
Un băieţel numit Stelian l-a întrebat pe bunicul său:
- Dacă stelele de pe cer cad, înseamnă că ele devin din ce în ce mai puţine? Eu am numărat aseară vreo 20 de stele care au căzut. Cerul este mai sărac acum? Aşa e, bunicule?
- Hei, astrologule! Calculul tău este corect matematic. Aşa e! Dacă dintr-o număr scad un alt număr, aceştia numindu-se termeni, rezultatul este întotdeauna mai mic decât primul număr, numit descăzut.
- Înseamnă ca dacă am ceva de scăzut, aleg mereu un număr mare, din el iau un număr mai mic şi aflu cât a mai rămas din numărul mare.
- Da, ai prins ideea.
- Dacă aseară au căzut 20 de stele înseamnă că pe cer au rămas….. câte bunicule? Câte au rămas pe cer?
Bunicul îl privi pe Stelian puţin încurcat, şi zâmbi uşor. Mai demult era preocupat de
astrologie era un pasionat privitor la cer. Dar cu timpul, pasiunea aproape că a dispărut. Acum, o dată cu întrebarea băiatului, o sclipire se putea citi în ochii bătrânului.
- Eu propun aşa: în seara aceasta noi privim împreună cerul iar eu am să număr stelele, tu trebuie să faci la fel. Sarcina ta este să le numeri pe cele care cad. Apoi facem un calcul rapid şi aflăm.
- De abia aştept! răspunse Stelian, şi îl îmbrăţişă. O să aflăm câte stele sunt! Dar putem face şi proba?
- Asta nu cred că se poate, matematica stelelor este destul de strictă. O dată ce o stea cade, ea nu mai există. Avem doar o singură posibilitate de a le număra în seara aceasta.
- Şi mâine? întrebă băiatul căzând pe gânduri. Şi mâine?
Bunicul nu-i răspunse, mulţumindu-se cu un surâs uşor, minunându-se de perspicacitatea
băiatului. Îi strânse mâna, şi îl urmări apoi cum pleacă vesel, sărind de pe un picior pe celălalt.
Seara veni neaşteptat de repede pentru Stelian, şi cei doi se aşezară comod în două fotolii mari pe prispa casei.
- Începem, dădu bătrânul semn. La treabă !
Trecu o oră, trecură două, Stelian şi bunicul său nu-şi luaseră ochii de la cer. Liniştea nopţii îi cuprindea încet, ca o amintire veche pe care o porţi mereu cu tine.
- Gata ! spuse bătrânul, întorcându-şi privirea către Stelian.
- Au fost 28 de stele care au căzut, tu câte ai numărat, bunicule?
- 238, răspunse bunicul.
- Numai atât?
- Trebuie să recunosc că am mai aţipit un pic. Uneori, stelele sunt greu de numărat… Bun! Acum poţi calcula câte stele sunt pe cer?
- Dacă din numărul dumitale, 238, adică descăzutul, scad numărul meu, scăzătorul, aflu numărul de stele. Mulţumesc, bunicule!
- Uite aici o foaie de hârtie. Să facem calculul! spuse bunicul, întinzându-i un creion.
Stelian, înarmat cu o foaie mare şi un creion verde, scrise cu o mare bucurie în suflet: 238- 28= 210 stele.
Nedumerit, Stelian spuse:
- Dar stele numărate de tine încă sunt pe cer, pe când ale mele….. şi o umbră de tristeţe îi coborî pe chipul băiatului.
- Păi, nu le ştii numărul? Parcă erau 28, nu?
- Da, le-am numărat pe toate.
Atunci hai să scriem pe hârtia aceasta pe care ai făcut calculul: “Azi au căzut 28 de stele” şi să o aşezăm cu grijă în acest plic.
- Bine, bunicule, zise Stelian, neînţelegând prea bine ce dorea să zică bătrânul. Dar intuia că era unul din lucrurile pe care le va înţelege mai bine atunci când va avea altă vârstă.
- Bunicule, mai am o întrebare. Şi mâine?
- Mâine, dragul meu, o luăm de la capăt, şi amândoi privim din nou cerul.
miercuri
Sunt Burlac
Sunt un burlac respectat,
Aseară, m-am dat jos din pat,
M-am întins pe burtă, pe spate,
Si-am sculat motanul, frate!
Visul său de pisicuţe s-a gătat,
Şi-n cărniţă, apă şi lapte s-a transformat.
Eu sunt un burlac conştiincios,
Şi m-am trezit să-i dau un os.
I-ar dacă tot îi masa plină,
Mâncata-m şi io o slănină!
Calendar sorescian
Ne sunt daţi 1000 de ani.
Cu 900 nu ştim ce să facem,
Şi ne rămân 100
Să ne vedem de treabă.
Vreo 20 îi petrecem
Cu bătrâneţea,
Ceilalţi 20 îi folosim
În interes de serviciu,
Pierdem vremea
Cu următorii 20,
Penultimii 20
Îi oferim la schimb inimii
Şi
Ne rămân 20 de ani
Să ne pregătim pentru viaţă.
Mijita
Val-vârtej ne luăm cu dragostea
La joacă de-a v-aţi ascunselea,
Şi mijim pe rând.
Găsim un chip sub un fir de iarbă,
Fugim repede să îl rostim,
Şi îl scoatem din joc.
Apoi ne auzim strigaţi
De cineva în urma noastră
Dar ajungem înaintea lui,
Şi gata.
Numai pe un singur om
Nu reuşim niciodată
(deşi, vai, cât încercăm)
Să îl lăsăm pe dinafară.
marți
Din "Jurnal de basme. Despre Fat cel Frumos , Ileana Cosanzeana , si zmeul"
Acesta este jurnalul lui Făt-Frumos pornit din zorii vieţii sale să o gasească şi să o iubească pe Ileana zisă şi Cosânzena.
Uneori o să povestească singur unele întâmplări, alteori din cauze necunoscute acestea vor fi relatate de altcineva.
Să ne urcăm pe calul său alb, să-l lăsăm să îşi desfacă aripile spumegând şi să pornim. Unde? Spre capătul unui basm, aproape de
“ şi-au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi”.
*
Salut!
Sunt Făt frumos şi mă nasc mereu în familii mari de regi, ori împăraţi. Asta înseamnă siguranţa materială şi psihologică asigurată. Am condiţii pentru a învăţa si pentru a visa. Pentru a visa la Ileana Cosânzeana. Şi nu numai.
*
De ce artistul popular l-a numit Făt-Frumos? De ce nu: Făt-Bun, Făt-Voinic, sau Făt-Cuminte?
Pentru că frumuseţea este o valoare mai mare mai apreciabilă decât voinicia, cuminţenea ori altceva. Apoi, poate pur poetic, Făt-Frumos este o expresie poetică puternică, sună mult mai melodios decât celelate denumiri.
La noi la români un om frumos le cuprinde pe toate! Si totusi este un concept cam larg.
*
*
Făt-Frumos crestea intr-o zi cât altii in zece. Inseamnă ca avea o capacitate de invatare foarte mare, invata foarte repede fiind inzestrat natural. Am spune azi, având gene bune.
*
Ileana Cosanzeana il astepta pe Fat-frumos toata ziua dar nu statea. Cosea , tricota, spala prin casa, si plangea.Asa spune basmul. De ce oare varsa lacrimile sale?
*
În jurul Ileanei Cosânzeana vuieşte mereu câte un zmeu.
*
.............
Uneori o să povestească singur unele întâmplări, alteori din cauze necunoscute acestea vor fi relatate de altcineva.
Să ne urcăm pe calul său alb, să-l lăsăm să îşi desfacă aripile spumegând şi să pornim. Unde? Spre capătul unui basm, aproape de
“ şi-au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi”.
*
Salut!
Sunt Făt frumos şi mă nasc mereu în familii mari de regi, ori împăraţi. Asta înseamnă siguranţa materială şi psihologică asigurată. Am condiţii pentru a învăţa si pentru a visa. Pentru a visa la Ileana Cosânzeana. Şi nu numai.
*
De ce artistul popular l-a numit Făt-Frumos? De ce nu: Făt-Bun, Făt-Voinic, sau Făt-Cuminte?
Pentru că frumuseţea este o valoare mai mare mai apreciabilă decât voinicia, cuminţenea ori altceva. Apoi, poate pur poetic, Făt-Frumos este o expresie poetică puternică, sună mult mai melodios decât celelate denumiri.
La noi la români un om frumos le cuprinde pe toate! Si totusi este un concept cam larg.
*
*
Făt-Frumos crestea intr-o zi cât altii in zece. Inseamnă ca avea o capacitate de invatare foarte mare, invata foarte repede fiind inzestrat natural. Am spune azi, având gene bune.
*
Ileana Cosanzeana il astepta pe Fat-frumos toata ziua dar nu statea. Cosea , tricota, spala prin casa, si plangea.Asa spune basmul. De ce oare varsa lacrimile sale?
*
În jurul Ileanei Cosânzeana vuieşte mereu câte un zmeu.
*
.............
Balade de azi pe maine
Poveste de iubire
Iubirea m-a luat din colţ de stradă,
Şi m-a expus în vitrina vieţii,
Şi acum stând să mă vadă
Mă trag toţi curenţii.
De mână dragostea m-a luat,
Şi m-a dus în depărtari,
Şi de-atunci trăiesc curat,
Calde, oacheşe mirări.
Multe lucruri şi frumoase,
Să vă spun am şi-o poveste,
Pentru firile curioase,
Bărbatul iubeşte, femeia trăieşte.
Oda 'bipului'
Îţi mulţumesc ţie “ bip”
Că n-ai formă şi nici chip,
Şi când sunt mai necăjit,
Tu suni nestingherit,
Iar la a mea iubită,
Semn îi dai că e dorită.
O! Tu bip mereu te-aştept,
Ştiu că nu-s prea înţelept,
Tu-mi aduci un mic ecou,
Că la mândră mi-s erou,
Celularul este vechi,
Da-mi stă bine la urechi,
Când pe draga-o “ bipuiesc”
Ca să-i spun cât o iubesc!
sâmbătă
Proverbe in rime pentru copii
*
Dacă ai prieteni buni, de la ei multe aduni.
*
O rază de soare zâmbeşte la fiecare.
*
Când n-ai ce să faci, cu plictiseala te
îmbraci.
*
O persoană bună cu inima se cunună.
*
Dorinţa de ţi-o-ndeplineşti, alta-n schimb tu să clădeşti.
*
Cine are duşmani mulţi, de acela să
n-asculţi.
*
Lasă-l peste prag pe cel ce ţi-e drag.
*
Umbli mult la tinereţe să ai ce povesti la bătrâneţe.
*
Vezi în cine te încrezi, multe astfel poţi să pierzi.
*
Omul leneş nu munceşte, toată ziua stă turceşte.
*
Încet, încet să creşti mare vei fi pus la încercare.
*
Întruna de vorbeşti, soluţie nu o să găseşti.
*
Când ceva împarţi îţi găseşti mulţi fraţi.
Dacă ai prieteni buni, de la ei multe aduni.
*
O rază de soare zâmbeşte la fiecare.
*
Când n-ai ce să faci, cu plictiseala te
îmbraci.
*
O persoană bună cu inima se cunună.
*
Dorinţa de ţi-o-ndeplineşti, alta-n schimb tu să clădeşti.
*
Cine are duşmani mulţi, de acela să
n-asculţi.
*
Lasă-l peste prag pe cel ce ţi-e drag.
*
Umbli mult la tinereţe să ai ce povesti la bătrâneţe.
*
Vezi în cine te încrezi, multe astfel poţi să pierzi.
*
Omul leneş nu munceşte, toată ziua stă turceşte.
*
Încet, încet să creşti mare vei fi pus la încercare.
*
Întruna de vorbeşti, soluţie nu o să găseşti.
*
Când ceva împarţi îţi găseşti mulţi fraţi.
vineri
De-imblanzirea
Iubirea naste monstrii verzi,
Apologia liniei de cale ferata,
Un strigat sta inchis,
In cutia de rezonanta a unei pietre funerare.
Ma spal pe maini cu apa de nor.
Incolor.
Nu-i nevoie de-un sentiment pentru iarba,
Probabil nici pentru copacul lovit de tren.
Trandafirii au spini taiati in forma de cub,
Soarele acesta spinteca in doua dimineata,
Se-ntinde un greier pe vara,
Si-adoarme tarziu pana la noapte.
De buna moarte,
De-mblanzirea leilor nocturni.
Apologia liniei de cale ferata,
Un strigat sta inchis,
In cutia de rezonanta a unei pietre funerare.
Ma spal pe maini cu apa de nor.
Incolor.
Nu-i nevoie de-un sentiment pentru iarba,
Probabil nici pentru copacul lovit de tren.
Trandafirii au spini taiati in forma de cub,
Soarele acesta spinteca in doua dimineata,
Se-ntinde un greier pe vara,
Si-adoarme tarziu pana la noapte.
De buna moarte,
De-mblanzirea leilor nocturni.
luni
Varsta de aur
Cândva am fost copilărie,
Acum viaţa mea se ştie,
O calculez şi o măsor,
Şi o presar cu câte-un dor.
Pe vremuri totul era nou,
Lumea... îmi era ecou,
ghiceam câte-o ghicitoare
urmărind raza de soare.
Nu ştiam vorbi, nici scrie,
Nici ce-nseamnă veşnicie,
Dar acum s-a petrecut:
Vai ce mare am crescut!
Acum viaţa mea se ştie,
O calculez şi o măsor,
Şi o presar cu câte-un dor.
Pe vremuri totul era nou,
Lumea... îmi era ecou,
ghiceam câte-o ghicitoare
urmărind raza de soare.
Nu ştiam vorbi, nici scrie,
Nici ce-nseamnă veşnicie,
Dar acum s-a petrecut:
Vai ce mare am crescut!
Vis cizelat
Mi-e cerul plumb sfârşit de zi
Şi tac.
Prin cap, un gând de trandafir.
Aş vrea-ndoindu-mă de tine
Să plec.
E o crevasă-n valea cea cu dor,
Şi-un pinguin pe iarbă zace.
Se scurg săruturi în viteze amare
Şi tac.
Trei lucruri, două mă petrec
Să trec.
O ultimă moarte ni se pregăteşte,
Şi-ncă una.
Gândul meu stă-n singurătate.
Şi tac.
Prin cap, un gând de trandafir.
Aş vrea-ndoindu-mă de tine
Să plec.
E o crevasă-n valea cea cu dor,
Şi-un pinguin pe iarbă zace.
Se scurg săruturi în viteze amare
Şi tac.
Trei lucruri, două mă petrec
Să trec.
O ultimă moarte ni se pregăteşte,
Şi-ncă una.
Gândul meu stă-n singurătate.
miercuri
din ' jurnalul de pe aci'
*
Mi-e dragă moartea, evaziunea finală. Pe care nu o poţi de fapt stăpâni. Sau cu alte cuvinte, mi-e atât de dragă viaţa încât atunci când eu nu trăiesc mai nimic îmi vine să spun că unde nu e viaţă la o anumită combustie este moarte!!
*
Acum , azi poţi să faci ce doreşti la orice vârstă, într-o societate a învăţării continuue. Rămâne doar să ţii mereu învăţarea activă, ca un dispozitiv cu care poţi ajunge acolo unde vrei.
*
Unui bărbat îi este dată puterea. Unei femei îi este dată puterea de a-i submina puterea unui bărbat!
Mi-e dragă moartea, evaziunea finală. Pe care nu o poţi de fapt stăpâni. Sau cu alte cuvinte, mi-e atât de dragă viaţa încât atunci când eu nu trăiesc mai nimic îmi vine să spun că unde nu e viaţă la o anumită combustie este moarte!!
*
Acum , azi poţi să faci ce doreşti la orice vârstă, într-o societate a învăţării continuue. Rămâne doar să ţii mereu învăţarea activă, ca un dispozitiv cu care poţi ajunge acolo unde vrei.
*
Unui bărbat îi este dată puterea. Unei femei îi este dată puterea de a-i submina puterea unui bărbat!
joi
duminică
marți
Matematica (din 'jurnalul de pe aci' )
Daca cinematografia este a 7-a arta, matematica este a 8-a arta.
Matematica este arta pe care a imprumutat-o si valorificat-o stiinta.
Matematica este arta pe care a imprumutat-o si valorificat-o stiinta.
duminică
Vorbe ( din 'jurnalul de pe aci' )
Nimeni nu se sinucide din iubire. Doar din propria neputere. Iubirea nu are nici o vina, niciodata. Este o forta care nu a fost folosita la adevarata ei valoare.
Sa nu ignore nimeni puterea de primavara, de mai, a unei flori de cires.
Nu mori din iubire, si nici pentru ca ea nu mai este. Ce altadata te facea sa traiesti, acum oare te face sa mori?
Nu e iubire aceea care te face sa te omori! Este ura intoarsa catre tine insuti!
Este atasamentul vital, bazal, pe care un om si-l atarna de un anumit fel de iubire, (cea matura intre parteneri) si aceea nu va putea sa acopere nevoia aceea care tine de alt fel de a fi a iubirii.
Te iubesc deci te vreau liber! Te iubesc deci te vreau libera!
Simtirea vietii ca o sugrumare este un semn! Viata se exprima, poate , in libertatea suprema a cuvintelor: " Te iubesc! "
Sa nu ignore nimeni puterea de primavara, de mai, a unei flori de cires.
Nu mori din iubire, si nici pentru ca ea nu mai este. Ce altadata te facea sa traiesti, acum oare te face sa mori?
Nu e iubire aceea care te face sa te omori! Este ura intoarsa catre tine insuti!
Este atasamentul vital, bazal, pe care un om si-l atarna de un anumit fel de iubire, (cea matura intre parteneri) si aceea nu va putea sa acopere nevoia aceea care tine de alt fel de a fi a iubirii.
Te iubesc deci te vreau liber! Te iubesc deci te vreau libera!
Simtirea vietii ca o sugrumare este un semn! Viata se exprima, poate , in libertatea suprema a cuvintelor: " Te iubesc! "
luni
Posaca
Mă bate femeia de stradă, posaca,
Cu visul ucis sub roţile de tren,
Mă-ntrece la alergătură,
Un picur de ploaie din apa prea grea.
Valsul, cumplitul dans al bunei dispoziţii,
Şi crima ucisă de fugarul pistol.
În viaţa-n care ritmul se rupe mereu
Fac salturi de cretă, încet ca un melc.
Atâta disperare monocromă,
E strada un hohot de râs de femeie,
Plânge femeia posacă şi urlă,
Mi-e strigătul ei un vis părăsit.
Iar omul din omul de zăpadă
Zâmbeşte cu dinţi de cărbune,
Şi nasul e-un morcov
Ce iepuri fugari stau liniştiţi să-l înghită.
Cu visul ucis sub roţile de tren,
Mă-ntrece la alergătură,
Un picur de ploaie din apa prea grea.
Valsul, cumplitul dans al bunei dispoziţii,
Şi crima ucisă de fugarul pistol.
În viaţa-n care ritmul se rupe mereu
Fac salturi de cretă, încet ca un melc.
Atâta disperare monocromă,
E strada un hohot de râs de femeie,
Plânge femeia posacă şi urlă,
Mi-e strigătul ei un vis părăsit.
Iar omul din omul de zăpadă
Zâmbeşte cu dinţi de cărbune,
Şi nasul e-un morcov
Ce iepuri fugari stau liniştiţi să-l înghită.
vineri
O preafrumoasa fata ( din " jurnalul de pe-aci" )
M-am gândit la acel “ o prea frumoasă fată” din Luceafărul lui Eminescu.
Am văzut odată un manuscris al poeziei Luceafărul şi erau câteva variante tăiate. Au rămas acestea: “ Din rude mari împărăteşti/o prea frumoasă fată.
Cătălina avea o problemă? Era prea frumoasă?
Eu zic că da. Dacă aş citi printre rânduri aş putea spune: Cătălina era mult prea frumoasă, exagerat de frumoasă.
De ce Cătălina, eşti atât de frumoasă?!!! Sau pentru ce? Ori pentru cine?
Atât de frumoasă încât până şi un luceafăr orbeşte lângă ea.
Răceala luceafărului vine de la această stare de orbire, de inducere în eroare. Luceafărul a fost păcălit de o fată care era “ prea frumoasă”?
Nu!
A fost păcălit de o Cătălină care era numai preafrumoasă şi atât. Era doar frumoasă.
O inspiraţie albastră.
Întreaga ei creştere şi dezvoltare s-a bazat pe cultivarea acestei însuşiri în dauna altora. Însuşire care a făcut-o ca la vremea găsirii perechii, ea să nu poată să fie cu un luceafăr, ci doar cu unul din preajma ei, de pe acolo: Cătălin.
Şi până la urmă pe Cătălina acestă preafrumuseţe o face să vrea o relaţie cu luceafărul, să viseze la asta…
Şi cade şi urcă cerurile şi genunile cu el şi pentru el.Şi timpul scoate din lucruri adevărul!
Dar mai ales să-l mai pună şi pe drumuri interstelare.
Se alege cu distanţarea, şi răceala poetului ca formă proprie de apărare, ştiindu-se fericit, ştiind-o pe Cătălina fericită.
Glonţul vieţii i-a trecut binişor pe la ureche.
Am văzut odată un manuscris al poeziei Luceafărul şi erau câteva variante tăiate. Au rămas acestea: “ Din rude mari împărăteşti/o prea frumoasă fată.
Cătălina avea o problemă? Era prea frumoasă?
Eu zic că da. Dacă aş citi printre rânduri aş putea spune: Cătălina era mult prea frumoasă, exagerat de frumoasă.
De ce Cătălina, eşti atât de frumoasă?!!! Sau pentru ce? Ori pentru cine?
Atât de frumoasă încât până şi un luceafăr orbeşte lângă ea.
Răceala luceafărului vine de la această stare de orbire, de inducere în eroare. Luceafărul a fost păcălit de o fată care era “ prea frumoasă”?
Nu!
A fost păcălit de o Cătălină care era numai preafrumoasă şi atât. Era doar frumoasă.
O inspiraţie albastră.
Întreaga ei creştere şi dezvoltare s-a bazat pe cultivarea acestei însuşiri în dauna altora. Însuşire care a făcut-o ca la vremea găsirii perechii, ea să nu poată să fie cu un luceafăr, ci doar cu unul din preajma ei, de pe acolo: Cătălin.
Şi până la urmă pe Cătălina acestă preafrumuseţe o face să vrea o relaţie cu luceafărul, să viseze la asta…
Şi cade şi urcă cerurile şi genunile cu el şi pentru el.Şi timpul scoate din lucruri adevărul!
Dar mai ales să-l mai pună şi pe drumuri interstelare.
Se alege cu distanţarea, şi răceala poetului ca formă proprie de apărare, ştiindu-se fericit, ştiind-o pe Cătălina fericită.
Glonţul vieţii i-a trecut binişor pe la ureche.
luni
Mate. in versuri
Unghiuri complementare
Câteodată avem nevoie
de complementaritate,
trebuie să ştim
cât valoreaza o sumă.
O inimă
se completează cu alta
şi in momentul devenirii
verticale,
se atinge o primă exactitate
a dragostei.
Câteodată avem nevoie
de complementaritate,
trebuie să ştim
cât valoreaza o sumă.
O inimă
se completează cu alta
şi in momentul devenirii
verticale,
se atinge o primă exactitate
a dragostei.
vineri
Mate in versuri
Exponentiala
Fat-Frumos crestea exponential,
de pe-o zi pe alta,
iar intr-o ora
crestea cat altii in zece.
A invatat rapid lupta cu zmeul,
cu Muma Padurii,
si avea o formula speciala, trigonometrica
de convietuire pana la batranete
cu Ileana Cosanzeana.
Cuprins de basm,
ne-a lasat la toti o intrebare:
Cine a fost dascalul lui Fat-Frumos?
Fat-Frumos crestea exponential,
de pe-o zi pe alta,
iar intr-o ora
crestea cat altii in zece.
A invatat rapid lupta cu zmeul,
cu Muma Padurii,
si avea o formula speciala, trigonometrica
de convietuire pana la batranete
cu Ileana Cosanzeana.
Cuprins de basm,
ne-a lasat la toti o intrebare:
Cine a fost dascalul lui Fat-Frumos?
marți
O constanta
Lumea e un brelog de argint,
O imensă ţară de pământ
Cultivat.
O placă pulverizată, contorsionată
De greutatea în aur
A omului.
Gravitaţia însă rămâne pe loc
Ca o piatră scumpă, selenară
A fiecăruia,
In acesta imensa tara de pamant
Cultivat.
O imensă ţară de pământ
Cultivat.
O placă pulverizată, contorsionată
De greutatea în aur
A omului.
Gravitaţia însă rămâne pe loc
Ca o piatră scumpă, selenară
A fiecăruia,
In acesta imensa tara de pamant
Cultivat.
joi
Cantec de lume
Viaţă, viaţă, grea mai eşti!
Nu-i ca-n lumea de poveşti,
Unde-ncet şi-anevoios
Câştigă tot Făt-Frumos.
Lume, lume, mare eşti!
Şi în vorbe tot mai creşti,
Povară dulce şi amară,
De dimineaţă pân’ spre seară.
Vreme, vreme, tu tot creşti!
Pe noi singuri ne petreci,
Numai dragostea din noi,
Va rămâne mai apoi.
Nu-i ca-n lumea de poveşti,
Unde-ncet şi-anevoios
Câştigă tot Făt-Frumos.
Lume, lume, mare eşti!
Şi în vorbe tot mai creşti,
Povară dulce şi amară,
De dimineaţă pân’ spre seară.
Vreme, vreme, tu tot creşti!
Pe noi singuri ne petreci,
Numai dragostea din noi,
Va rămâne mai apoi.
miercuri
Mate. in versuri
Criterii de divizibilitate
Nu se poate ştii
din ochi
cât e câtul şi cât e restul
unei împarţiri.
Pentru că uneori
restul este esenţial,
s-au inventat criterii
cu fiecare cifră.
La fel ca un fapt de viaţă
nu putem afla decât restul,
ce a rămas
după ce un timp oarecare
a trecut.
Nu se poate ştii
din ochi
cât e câtul şi cât e restul
unei împarţiri.
Pentru că uneori
restul este esenţial,
s-au inventat criterii
cu fiecare cifră.
La fel ca un fapt de viaţă
nu putem afla decât restul,
ce a rămas
după ce un timp oarecare
a trecut.
Matematica in versuri
Calcul algebric
Când un număr se alatură
unei litere,
şi la acestea se găsesc altele la fel,
termeni asemenea se numesc.
Cu ei putem exersa algebra
cu toate operaţiile ei.
Un prieten cu altul
sunt asemenea,
când împreună
ei exerseaza toate calculele vieţii,
şi reduc unul câte unul
evenimentele de semn contrar.
Când un număr se alatură
unei litere,
şi la acestea se găsesc altele la fel,
termeni asemenea se numesc.
Cu ei putem exersa algebra
cu toate operaţiile ei.
Un prieten cu altul
sunt asemenea,
când împreună
ei exerseaza toate calculele vieţii,
şi reduc unul câte unul
evenimentele de semn contrar.
Matematica in versuri
Mulţimi
Numerele toate
fiind nenumărabile,
au fost strânse
laolaltă
în mulţimi.
Câteva naturale,
ceva întregi,
raţionale
şi iraţionale.
Şi tot erau multe.
Atunci s-a tras peste ele
o cortină imensă:
cineva şi-a dat seama
că toate numerele,
absolut toate,
sunt reale...
Numerele toate
fiind nenumărabile,
au fost strânse
laolaltă
în mulţimi.
Câteva naturale,
ceva întregi,
raţionale
şi iraţionale.
Şi tot erau multe.
Atunci s-a tras peste ele
o cortină imensă:
cineva şi-a dat seama
că toate numerele,
absolut toate,
sunt reale...
duminică
Arcus
Râzi în palma mea deschisă,
Ca un flutur nu eşti prinsă,
Decât sub anotimpul zborului.
Te strecori sub scoarţa mea
Până la ultima stea,
În clipe de urme.
Furişată în clar de noapte,
Prin necugetate şoapte,
La inceput mereu tarziu de orizont.
Ca un flutur nu eşti prinsă,
Decât sub anotimpul zborului.
Te strecori sub scoarţa mea
Până la ultima stea,
În clipe de urme.
Furişată în clar de noapte,
Prin necugetate şoapte,
La inceput mereu tarziu de orizont.
O istorie vesela a matematicii
( = ) Egalitatea prietenilor
Trăiau odată doi prieteni, ce obişnuiau să se ia la întrecere, pentru a vedea care este mai bun: ba se întreceau la fugă, la luptă, ba îşi puneau mintea la încercare cu diferite probleme. Cel mai mult le plăcea un joc pe care l-au denumit “ Întreabă şi răspunde”. Îl jucau în fiecare zi. Jocul era simplu, şi se desfăşura aşa: unul dintre ei punea o întrebare celuilalt, şi acesta trebuia să ştie răspunsul. Orice fel de întrebare era bună dacă satisfăcea următoarele condiţii: să fie interesantă, să stârnească curiozitatea, şi să-l pună în încurcătură pe celălalt. Cine nu ştia răspunsul era nevoit să spună tare, cu voce ridicată: “Tu eşti mai înţelept şi mai deştept, eu mai am de învăţat ! “
Nu era o ruşine mai mare pentru ei decât să fie nevoiţi să se declare învinşi.
Într-o seară, pe când jocul era foarte aprins, şi fiecare răspunse corect la întrebarea celuilalt, unul dintre ei spuse:
- Cunoşti semnul de egalitate din matematică, nu? Spune-mi dacă ştii când a apărut, şi de ce se scrie aşa “=“, adică două linii scurte, egale?
Problema era una dificilă, iar cel întrebat se simţi pentru un moment prins în încurcătură. Dar trebuia să răspundă. Decât să rostească acea propoziţie pe care trebuia să o spună pierzătorul, se gândi mai bine să inventeze o poveste pe loc. Dacă reuşea, era salvat.
Şi începu aşa:
Acest semn a apărut acum foarte mulţi ani, în momentul în care un om a vrut să traverseze un râu şi avea nevoie de o plută.
Prima dată a tăiat câţiva copaci din jur, şi i-a aranjat la întâmplare, unul mic, altul foarte mare, apoi unul mijlociu, şi tot aşa. Ştii ce-a păţit?
- Nu ştiu, ascult! spuse celălalt.
- Păi, era cât pe ce să se înece, pentru că o dată lansată la apă, micuţa plută se răsturnă. Atunci, omul, reîntors la mal, ud şi supărat, se întrebă unde a greşit. Uitându-se în jur, observă că majoritatea copacilor aveau aceeaşi înălţime, spicele de grâu la fel, că picioarele şi mâinile sale aveau aceeaşi dimesiune, iar el nu ar fi putut umbla atât de bine dacă un picior ar fi fost mai mare decât celălalt. Ia să văd, a zis el, ce se întâmplă dacă piciorul meu stâng ar fi foarte lung? Şi a început să-şi ridice de la pământ piciorul stâng, sprijinindu-se doar în dreptul. Însă cu cât ridica mai mult piciorul stâng, cu atât i se înclina mai mult corpul spre dreapta, şi se răsturnă căzând la pământ.
S-a ridicat însă fericit. Acum ştia cum să monteze pluta: trebuia să taie bucăţi de copaci de aceeaşi lungime, şi să-i aşeze unul lângă altul. Numai aşa pluta lui nu se va răsturna. După câteva ore, pluta era gata de lansare, iar omul reuşi să traverseze cu bine râul.
- Bun, şi semnul de egalitate? S-ar putea să
avem un pierzător! zise celălalt, cu gândul la regula aceea a jocului care îl făcea pe învingător să se simtă bine.
- Stai, nu te grăbi, prietene! Povestea continuă!
Reîntors acasă în aceeaşi seară, fericit fiindcă a reuşit să construiască pluta, omul a luat o tăbliţă de pământ, şi a desenat ceva pe ea. Ştiai că atunci se scria pe tăbliţe, nu?
A trasat 10 linii orizontale de aceeaşi dimensiune, apoi a rămas pe gânduri. Cum să facă pentru ca şi alţii să poată construi o plută, dacă vor să traverseze o apă? Şi atunci scrise mai jos: “Pentru a se construi o plută, se vor tăia copaci la aceeaşi dimensiune şi se vor lega între ei.” Dar nu îi plăcură cuvintele “la fel”, “aceeaşi”. Trebuia, se gândea el, să găsească un singur cuvânt, un cuvânt nou care să le înlocuiască. Şi ideea îi veni repede! Scoase un strigăt de bucurie. Şterse toate liniile desenate, în afară de cele două de la mijloc. Acum pe tabla era desenat: =. În scurt timp găsi şi cuvântul. Acesta era “egalitate”. Completă repede tăbliţa: “copacii se taie la aceleaşi dimensiuni, adică dimensiuni egale”.
- Prietene, spuse cel care a lansat provocarea, seara se apropie de sfârşit şi nici unul dintre noi nu a câştigat. Însemnă că azi avem egalitate.
- Aşa este, spuse celălalt, şi pe chipul său se putea citi mulţumirea
Trăiau odată doi prieteni, ce obişnuiau să se ia la întrecere, pentru a vedea care este mai bun: ba se întreceau la fugă, la luptă, ba îşi puneau mintea la încercare cu diferite probleme. Cel mai mult le plăcea un joc pe care l-au denumit “ Întreabă şi răspunde”. Îl jucau în fiecare zi. Jocul era simplu, şi se desfăşura aşa: unul dintre ei punea o întrebare celuilalt, şi acesta trebuia să ştie răspunsul. Orice fel de întrebare era bună dacă satisfăcea următoarele condiţii: să fie interesantă, să stârnească curiozitatea, şi să-l pună în încurcătură pe celălalt. Cine nu ştia răspunsul era nevoit să spună tare, cu voce ridicată: “Tu eşti mai înţelept şi mai deştept, eu mai am de învăţat ! “
Nu era o ruşine mai mare pentru ei decât să fie nevoiţi să se declare învinşi.
Într-o seară, pe când jocul era foarte aprins, şi fiecare răspunse corect la întrebarea celuilalt, unul dintre ei spuse:
- Cunoşti semnul de egalitate din matematică, nu? Spune-mi dacă ştii când a apărut, şi de ce se scrie aşa “=“, adică două linii scurte, egale?
Problema era una dificilă, iar cel întrebat se simţi pentru un moment prins în încurcătură. Dar trebuia să răspundă. Decât să rostească acea propoziţie pe care trebuia să o spună pierzătorul, se gândi mai bine să inventeze o poveste pe loc. Dacă reuşea, era salvat.
Şi începu aşa:
Acest semn a apărut acum foarte mulţi ani, în momentul în care un om a vrut să traverseze un râu şi avea nevoie de o plută.
Prima dată a tăiat câţiva copaci din jur, şi i-a aranjat la întâmplare, unul mic, altul foarte mare, apoi unul mijlociu, şi tot aşa. Ştii ce-a păţit?
- Nu ştiu, ascult! spuse celălalt.
- Păi, era cât pe ce să se înece, pentru că o dată lansată la apă, micuţa plută se răsturnă. Atunci, omul, reîntors la mal, ud şi supărat, se întrebă unde a greşit. Uitându-se în jur, observă că majoritatea copacilor aveau aceeaşi înălţime, spicele de grâu la fel, că picioarele şi mâinile sale aveau aceeaşi dimesiune, iar el nu ar fi putut umbla atât de bine dacă un picior ar fi fost mai mare decât celălalt. Ia să văd, a zis el, ce se întâmplă dacă piciorul meu stâng ar fi foarte lung? Şi a început să-şi ridice de la pământ piciorul stâng, sprijinindu-se doar în dreptul. Însă cu cât ridica mai mult piciorul stâng, cu atât i se înclina mai mult corpul spre dreapta, şi se răsturnă căzând la pământ.
S-a ridicat însă fericit. Acum ştia cum să monteze pluta: trebuia să taie bucăţi de copaci de aceeaşi lungime, şi să-i aşeze unul lângă altul. Numai aşa pluta lui nu se va răsturna. După câteva ore, pluta era gata de lansare, iar omul reuşi să traverseze cu bine râul.
- Bun, şi semnul de egalitate? S-ar putea să
avem un pierzător! zise celălalt, cu gândul la regula aceea a jocului care îl făcea pe învingător să se simtă bine.
- Stai, nu te grăbi, prietene! Povestea continuă!
Reîntors acasă în aceeaşi seară, fericit fiindcă a reuşit să construiască pluta, omul a luat o tăbliţă de pământ, şi a desenat ceva pe ea. Ştiai că atunci se scria pe tăbliţe, nu?
A trasat 10 linii orizontale de aceeaşi dimensiune, apoi a rămas pe gânduri. Cum să facă pentru ca şi alţii să poată construi o plută, dacă vor să traverseze o apă? Şi atunci scrise mai jos: “Pentru a se construi o plută, se vor tăia copaci la aceeaşi dimensiune şi se vor lega între ei.” Dar nu îi plăcură cuvintele “la fel”, “aceeaşi”. Trebuia, se gândea el, să găsească un singur cuvânt, un cuvânt nou care să le înlocuiască. Şi ideea îi veni repede! Scoase un strigăt de bucurie. Şterse toate liniile desenate, în afară de cele două de la mijloc. Acum pe tabla era desenat: =. În scurt timp găsi şi cuvântul. Acesta era “egalitate”. Completă repede tăbliţa: “copacii se taie la aceleaşi dimensiuni, adică dimensiuni egale”.
- Prietene, spuse cel care a lansat provocarea, seara se apropie de sfârşit şi nici unul dintre noi nu a câştigat. Însemnă că azi avem egalitate.
- Aşa este, spuse celălalt, şi pe chipul său se putea citi mulţumirea
sâmbătă
O istorie vesela a matematicii
Povestiri despre cele 4 operatiile elementare
( / ) Împărţire exactă
Într-o pădure trăia, printre alte vieţuitoare, o familie foarte veselă de veveriţe. Familia era compusă din cei doi părinţi şi cei 6 pui de veveriţă. Numele lor, după lunga socoteală a celor doi capi de familie, începeau toate cu litera V: Viti, Vimi, Vidi, Vivi, Vili şi cea mai mică: Vibi.
Fiind încă micuţi, cei 6 fraţi stăteau ziua toată în scorbura lor rotundă, aşezată în cel mai bătrân copac al pădurii, şi se jucau. Viti era cea care îi surprindea mereu pe fraţii ei cu câte un joc: de perspicacitate, de viteză, de logică. Dar cel mai mult le plăcea să rezolve calcule cu numere mici, pentru că fiecare dorea să fie primul în a afla răspunsul. La înmulţire, Vili se pricepea cel mai bine, în timp ce adunarea era preferata lui Vidi.
Nimeni nu-l întrecea, pentru că avea micul lui secret: când Viti le punea o întrebare: “cât este 5+3?”, în timp ce toţi se gândeau şi se tot gândeau, Vidi îşi ducea mâinile la
spate şi număra pe degete. Şi răspunsul venea imediat spre uimirea fraţilor săi.
Vibi era cea mai mică, ea rămânea mereu ultima, însă nimeni nu o certa. Dacă nu ştia vreun răspuns, ea zâmbea. Nimeni nu putea rezista acestui zâmbet, atât de dulce şi cald. Era acel fel de zâmbet care te face să te simţi bine şi să ai încredere.
Într-o zi, pe când veveriţele cele mari erau plecate după mâncare, după nuci, alune, şi alte bunătăţi din pădure, între cei 6 fraţi izbucni o ceartă cum nu a mai fost alta în scorbura bătrânului copac. Apropiindu-se de copac şi auzind hărmălaia, veveriţa părinte se urcă grăbită şi spuse cu voce ridicată:
- Ce aveţi de împărţit?
Veveriţele se uitară una la alta, iar Viti răspunse:
- Ne-au mai rămas 4 alune din acelea speciale pe care voi le-aţi cules de lângă marea peşteră a pădurii. Locul acela de care mi-ai spus şi
ai promis că mi-l arăţi mie prima când voi creşte mare!
- Înţeleg, şi voi sunteţi 6, spuse veveriţa uitând de supărare. Avem 6 împărţit la 4. După cum aţi constatat şi voi de v-aţi luat la ceartă, avem o împăţire care nu este exactă, deci ar trebui să avem un rest. Ia spune-mi, Viti, câte alune trebuiau să fie pentru ca voi să nu mai vă luaţi la ceartă?
- Dacă erau 6, era numai bine, fiecare avea câte una, şi restul era 0.
- Era bine şi dacă erau 18! se auzi glasul lui Vili. Atunci aveam fiecare câte 3 şi ne şi săturam. Pe când aşa…
Atunci se auzi un glas timid , abia şoptit:
- Dacă am tăia cele 4 alune în 6 părţi egale, am avea 24 de bucăţi. Înseamnă că am avea fiecare câte 4 părţi egale de alună şi ne-am împăca. Se uitară toţi la Vibi. Nu le venea să creadă, dar i-au dat dreptate. Vibi zâmbi fericită.
De atunci în scorbura cea rotundă nu au mai fost motive de ceartă. De fiecare dată când aveau ceva de împărţit, ei o chemau pe Vibi şi ea făcea repede socoteala.
( / ) Împărţire exactă
Într-o pădure trăia, printre alte vieţuitoare, o familie foarte veselă de veveriţe. Familia era compusă din cei doi părinţi şi cei 6 pui de veveriţă. Numele lor, după lunga socoteală a celor doi capi de familie, începeau toate cu litera V: Viti, Vimi, Vidi, Vivi, Vili şi cea mai mică: Vibi.
Fiind încă micuţi, cei 6 fraţi stăteau ziua toată în scorbura lor rotundă, aşezată în cel mai bătrân copac al pădurii, şi se jucau. Viti era cea care îi surprindea mereu pe fraţii ei cu câte un joc: de perspicacitate, de viteză, de logică. Dar cel mai mult le plăcea să rezolve calcule cu numere mici, pentru că fiecare dorea să fie primul în a afla răspunsul. La înmulţire, Vili se pricepea cel mai bine, în timp ce adunarea era preferata lui Vidi.
Nimeni nu-l întrecea, pentru că avea micul lui secret: când Viti le punea o întrebare: “cât este 5+3?”, în timp ce toţi se gândeau şi se tot gândeau, Vidi îşi ducea mâinile la
spate şi număra pe degete. Şi răspunsul venea imediat spre uimirea fraţilor săi.
Vibi era cea mai mică, ea rămânea mereu ultima, însă nimeni nu o certa. Dacă nu ştia vreun răspuns, ea zâmbea. Nimeni nu putea rezista acestui zâmbet, atât de dulce şi cald. Era acel fel de zâmbet care te face să te simţi bine şi să ai încredere.
Într-o zi, pe când veveriţele cele mari erau plecate după mâncare, după nuci, alune, şi alte bunătăţi din pădure, între cei 6 fraţi izbucni o ceartă cum nu a mai fost alta în scorbura bătrânului copac. Apropiindu-se de copac şi auzind hărmălaia, veveriţa părinte se urcă grăbită şi spuse cu voce ridicată:
- Ce aveţi de împărţit?
Veveriţele se uitară una la alta, iar Viti răspunse:
- Ne-au mai rămas 4 alune din acelea speciale pe care voi le-aţi cules de lângă marea peşteră a pădurii. Locul acela de care mi-ai spus şi
ai promis că mi-l arăţi mie prima când voi creşte mare!
- Înţeleg, şi voi sunteţi 6, spuse veveriţa uitând de supărare. Avem 6 împărţit la 4. După cum aţi constatat şi voi de v-aţi luat la ceartă, avem o împăţire care nu este exactă, deci ar trebui să avem un rest. Ia spune-mi, Viti, câte alune trebuiau să fie pentru ca voi să nu mai vă luaţi la ceartă?
- Dacă erau 6, era numai bine, fiecare avea câte una, şi restul era 0.
- Era bine şi dacă erau 18! se auzi glasul lui Vili. Atunci aveam fiecare câte 3 şi ne şi săturam. Pe când aşa…
Atunci se auzi un glas timid , abia şoptit:
- Dacă am tăia cele 4 alune în 6 părţi egale, am avea 24 de bucăţi. Înseamnă că am avea fiecare câte 4 părţi egale de alună şi ne-am împăca. Se uitară toţi la Vibi. Nu le venea să creadă, dar i-au dat dreptate. Vibi zâmbi fericită.
De atunci în scorbura cea rotundă nu au mai fost motive de ceartă. De fiecare dată când aveau ceva de împărţit, ei o chemau pe Vibi şi ea făcea repede socoteala.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)